Poeții români, în frunte cu Eminescu și Arghezi, au celebrat Sfintele Paști. Au recurs, unici și cu credința în cele sfinte, în sărbătoarea „ouălor roșii”, la emoție, la metaforă și alegorie, cu bucuria și entuziasmul celor care au crezut că prin poezie viața noastră cea de toate zilele devine mai frumoasă și mai înălțătoare. Valorile creștine ale poeziei române au dobândit cu timpul etica și estetica unor embleme, au întreținut aderescența maselor largi de cititori, fie ei copii ori adulți. Mănunchiul nostru de poeme, propuse spre publicare, are rostul și rostirea sa dătătoare de speranța și binefăcătoare întâmpinare a Sfintelor Paști în sânul familiilor reunite festiv (laic ori sacru) și cu sufletele binecuvântate de bunătate, generozitate, fraternitate și pace pe tot pământul.
Ion Popescu-Brădiceni și Dan Gr. Pupăză
La Paşti – George Coşbuc
Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii
Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale îşi zic:
Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Şi-un vânt de-abia clătinător
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng ajale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soarta
Şi viaţa este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu mamă micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!
La Paşti – George Topârceanu
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite,
Zece ouă înroşite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frăţioare?
-Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund şi fraise
Lângă pasca cu orez.
Şi schimbându-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’ la urmă tot nu scap!
– Ne găteşte de paradă.
– Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n stradă…
– Ce ruşine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
Aş fi scos un pui albastru…
– Şi eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…
De Paşti – Tudor Arghezi
La toate lucarnele şi balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Şi-au aprins pe scări
Candele şi lumânări.
Oraşele de sus, în sărbătoare,
Au întins velniţe şi covoare,
Şi ard în potire Mireasmă subţire.
Şi din toate ferestrele odată,
Mii şi sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroşii copii.
Christos a înviat
Alexandru Vlahuţă
Şi-au tremurat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un duşman au văzut în fiul
Dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească
Nu vrea pieirea nimănui;
Desculţ, pe jos, colindă lumea
Şi mulţi hulesc în urma Lui.
Şi mulţi cu pietre îl alungă
Şi râd de El ca de-un smintit:
Iisus zâmbeşte tuturora-
Atotputernic şi smerit!
El orbilor le dă lumina,
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.
Şi tuturor deopotrivă
Împarte darul Lui ceresc
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-L batjocoresc.
Urască-L cei fără de lege…
Ce-i pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor. .
Din toată lumea asupriţii
în jurul Lui s-au grămădit
Şi-n vijeliile de patimi
La glasul Lui au amuţit:
Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc.
Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te-au pus.
Au râs şi Te-au scuipat în faţă
Din spini cunună Ţi-au făcut,
Şi în deşartă lor trufie
Stăpâni, deasupră-Ţi s-au crezut..
Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul să-I acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi…
S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de la Calvar,
Şi valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc,
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.
Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculaţi…Christos a înviat!
Pe cruce – Vasile Voiculescu
Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.
Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii
Cu fiere oţetită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata de spasmele durerii
Şi-i ocărau tâlharii.
Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Măria
Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Ţipa văzând urgia.
Departe ucenicii priveau fără putere…
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu El se năruise nădejdea lor întreagă
Şi-s fără mângâiere.
Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu feţele smerite
Şi bărbile-argintate.
Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
Nu L-au cunoscut – Nicolae Iorga
Oricât de sfânt era Iisus
Şi cât de lămurit, prin lut,
Vedeai pe cel venit de sus;
Şi ai săi nu L-au cunoscut.
A trebuit ca trupul Său
De mucenic să-1 bată-n cuie
Ca să se-arate Dumnezeu
Şi ca la ceruri să se suie.
Învierea – Mihai Eminescu
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în trătajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moşneagul, cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicele bolţi:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Îînveninând pre însuşi izvorul de vieţe,
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de planşete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douăsprezece păsuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina da năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări şi laude-nălţam
Noi, Ţie, unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă neamuri, Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
