În cadrul ședinței extraordinare de CL Motru, convocată marți, de urgență, de primarul Cosmin Morega, s-a supus la vot proiectul de hotărâre ce viza numirea unui reprezentant în AGA al DP Motru. PNL l-a propus pe Sorin Iovan, șef la UMC Motru, la ședință fiind prezent, pentru a monitoriza votul, chiar Gigel Jianu, fostul primar al municipiului. În proiectul de hotărâre este propus un membru PSD pentru AGA, asta în contextul respectării algoritmului politic, conform legii. Amendamentul propus de PNL a fost supus la vot, unde, în mod surprinzător, profesoara Niculina Chițulescu, fost director al CT Motru, a votat pentru acest amendament.
Asta, în condițiile în care, consiliera avusese în ultimele luni un vot anti PNL, văzând că liberalii votează împotriva bunelor proiecte ce vizau comunitatea. De data aceasta, consiliera pare că a cedat în fața politicii liberale, fiind văzută, la final de săptămână, alături de Gigel Jianu într-un loc public din municipiu.
Pe surse se vorbește că pentru votul acordat, consiliera PMP ar aștepta o susținere a PNL pentru o funcție mai bună, ori pentru angajarea unor membri ai familiei la CEO. De aceste lucruri a aflat și liderul Nicu Davițoiu, care a menționat că votul nu s-a dat cu acordul PMP dar că va pune în balanță motivația consilierei pentru acest acord.
Fostul director Matei, noul director Matei!?
Votul profesoarei i-a uimit pe toți angajații Direcției Publice Motru prezenți la această ședință, oamenii aflând datoriile enorme ale societății și fiind împotriva managementului PNL. Grav este că Iovan ar urma să îl propună tot pe Dan Matei director al DP Motru. De altfel, Matei a fost plimbat ieri, cu mașina DP Motru, în municipiu, cât și în Târgu-Jiu, chiar dacă respectivul nu este nici angajat și nici conducător al unității, la această dată.
,,Miserupismul” în cauză are loc pe fondul în care situația economică a DP Motru este una foarte dificilă, debitele depășind 23 de miliarde de lei vechi. De altfel, furnizorii au refuzat colaborarea cu societatea iar firma de depozitare a deșeurilor menajere refuză să mai primească gunoiul în urmă debitelor acumulate ce depășesc peste 41.000 de lei. Este clar că acum PNL și-a asumat responsabilitatea și conducerea acestei societăți pe care a preluat-o de la Dan Matei, liderul organizației motrene, care în 11 luni de mandat a reușit ,,performanța” de a îndrepta aceasta societate spre dezastru, lucru ce nu s-a întâmplat niciodată de la înființarea acesteia.
A.STOICA