Planul lui Dian: Horhoianu, viceprimăriţă în locul lui Vână

539

Liberala Emilia Horhoianu va ajunge obligat forţat consilier local la Târgu-Jiu, iar promovarea juristei cu carnet de partid nu se va opri aici, se discută aprins printre membrii PNL. Asta deoarece planurile lui Dian Popescu şi ale Mădălinei Ciolocoi sunt mari pentru fosta blondă de la Prefectură, mai ales că aceasta ar putea deveni viitor viceprimar de Târgu-Jiu.

Se discută printre liberali despre o promovare a actualei viceprimăriţe Iulia Vână, director la un minister PSD la Bucureşti, locul lăsat liber de social-democrată urmând să fie luat de către blonda Horhoianu, devenită între timp consilier local. Pentru asta Gabriel Giorgi va fi mazilit, şi nu se va mai apela pentru asta la prea mari artificii, ci doar la faptul că acesta nu şi-a plătit cotizaţia la partid, BPJ-ul putând să-l excludă în secunda doi, aşa cum a făcut acelaşi organism, dar la PDL, recent, cu Ion Fugaru.
Giorgi îşi va pierde, aşa cum i s-a promis, nu numai postul de consilier, ci şi cel de director al Minprest, în care va accede…surpriză… chiar Matei Nădrag, fostul viceprimar al PNL, retras din funcţie pentru un discutat post la CEO. Interesant este că ce se discută între liberali, drept plan al lui Dian Popescu, are elemente care fac plauzibilă posibilitatea punerii acestuia în practică. Totul depinde de Iulia Vână şi de certitudinea existenţei dorinţei acesteia de a se muta cu serviciul la Bucureşti. Contactată telefonic, duminică, Iulia Vână nu a răspuns pentru a confirma sau infirma cele ce se discută printre liberali, după şedinţa cu scântei de vineri.
În ce priveşte eliminarea lui Giorgi din PNL pe motiv de cotizaţie, este cert că acesta a fost întrebat vineri dacă şi-a plătit cumva cotizaţia la PSD pentru că la PNL nu a făcut asta. Giorgi ar fi explicat că nu a plătit, în mod conştient, deoarece nu avea certitudinea susţinerii liberale de care se bucură. Pentru această eroare Giorgi ar putea plăti cu carnetul de partid şi mai multe funcţii politice şi una profesională, negociată deja de către cel care îl atacă pe acesta intens, adică de Nădrag.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here