Plângerea prealabilă a CE Rovinari, pe masa Direcţiei Finanţelor Gorj

352

_MG_7650Nu numai conducerea Complexului Energetic(CE) Turceni a atacat raportul ANAF care incrimina ambele unităţi, şi care stă la baza unei anchete declanşate şi de procurorii DNA din Târgu-Jiu.

Şi reprezentanţii Complexului Energetic(CE) Rovinari au luat decizia de a contesta acest raport, o parte însă din măsurile celor care au efectuat controlul la unitatea energetică fiind însuşite de conducerea unităţii. Plângerea prealabilă a ambelor unităţi, potrivit legii, trebuia depusă la organul fiscal care a desfăşurat controlul, adică la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.

Aşa cum era de aşteptat conducerea de la ambele unităţi energetice din Gorj, vizate de controlul ANAF, au ripostat împotriva celor depistate de persoanele care au controlat la cererea lui Sorin Blejnar. Spre deosebire însă de colegii lor de la Turceni, cei de la CE Rovinari au dispus însă şi o verificare internă şi abia apoi într-o consfătuire cu membrii Consiliului de Administraţie au luat decizia de a riposta. Nu au făcut acest demers însă mânaţi de supărare, ci s-au conformat şi la unele dintre măsurile trasate de cei care au controlat unitatea. “Sunt măsuri pe care noi nu le-am ignorat. Eu le-am prezentat în Consiliul de Administraţie şi ne-am consultat ce să facem. Ce este însă legat de bani am contestat”, a declarat Tiberiu Trotea, directorul general al CE Rovinari.

,,Chestiunile legate de bani sunt contestabile”

În raportul ANAF se preciza, printre altele, că în perioada 2007-2009, cele două companii energetice din Gorj ar fi denaturat veniturile, în sensul că le-au diminuat nejustificat şi au majorat cheltuielile, care au condus astfel la un prejudiciu de 67 milioane de lei, adică 16-17 milioane de euro. Acest prejudiciu nu este considerat real de niciunul dintre managerii de la Turceni şi Rovinari, Tiberiu Trotea menţionând: ,,chestiunile legate de bani sunt contestabile”.

Ce zice legea

Prin decizie plângerea prealabilă poate fi admisă în totalitate sau în parte sau respinsă. În cazul admiterii plângerii se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului contestat, în speţă, a raportului ANAF. Prin decizie se poate anula în parte sau total actul contestat, situaţie în care se încheie un nou proces verbal de control financiar care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare. Plângerea prealabilă poate fi însă şi respinsă ca fiind nemotivată, fără obiect sau neîntemeiată.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.