Este o plantă erbacee, perenă din familia Boraginaceae, cunoscută sub mai multe denumiri populare: mierea ursului, țâța oii, albăstrea, cuscrișor, sudoare, tutun de pădure. Plămânărica este o specie ierboasă perenă, înaltă de 15–25 cm, erectă, cu peri asprii, cu rizom orizontal și flori roșii, violete și arareori albe și răspândită în mod frecvent prin pădurile de foioase din zona de câmpie și până în cea montană inferioară, în stejărișuri și făgete.
În scopuri medicinale se recoltează în perioada înfloririi, atât frunzele bazale fără pețiol, cât și tulpinile. Recoltarea se face în funcție de dezvoltarea plantei; primăvara începând din luna martie și până în mai; vara și la începutul toamnei
Compoziție: saponine, mucilagii, derivați polifenol-carboxilici, alantoină, flavonoide, acid salicilic, tanini, săruri minerale bogate în magneziu, caroten, vitamina C
Acțiune: expectorantă, antiseptică, emolientă, antiinflamatoare, sudorifică, antifebrilă, cicatrizantă
Indicații terapeutice: bronșite, laringite, afecțiuni ale rinichilor, în bolile căilor respiratorii (ușurează expectorația, calmează tusea și răgușala), ulcer gastric și duodenal, în bolile reno-vezicale, în diaree, în ulcer gastric
Administrare
Uz intern: se prepară infuzie din 1 linguriță plantă mărunțită la o cană cu apă; se beau 3-4 căni cu ceai pe zi.
Uz extern: se prepară infuzie din 2 linguri plantă mărunțită la 250 ml apă; se fac băi locale sau se aplică comprese pe zonele afectate
Contraindicații
Nu se cunosc la dozele recomandate.
Alexandra Cruceru
