Pisică uitată într-un magazin închis de ANAF

801

Inspectorii ANAF de la Târgu-Jiu nu sunt prea bine văzuți de locuitorii unui cartier din Drobeta Turnu Severin, după ce, în perioada sărbătorilor de iarnă, au pus sigiliul pe un magazin de haine unde descoperiseră activități comerciale ilegale. Supărarea localnicilor e dată însă de faptul că în magazinul sigilat a fost uitată o pisică, pe care oamenii au observat-o în vitrină și care nu are vreo variantă de ieșire de acolo. “A venit ANAF-ul de la Târgu-Jiu și a închis magazinul, dar nu s-au uitat că era și pisica acolo înăuntru. Biata de ea o văd zi de zi cum stă aici în vitrină și nu avem cum să o ajutăm. Moare de foame acolo, e fără vlagă. A încercat o doamnă dintr-un bloc de aici să îi bage lapte cu un pai pe sub ușă, dar e termopan, nu ai cum să îl forțezi ca să bagi mâncarea pe acolo și, apoi, cine știe ce pot să creadă alții, că vrem să dăm vreo spargere. Cel mai bine ar fi să vină domnii de la ANAF de la Târgu-Jiu și să deschidă ușa pentru câteva minute. Bine că nu au uitat un copil acolo”, a spus un locuitor din zona în care se află magazinul. Inspectorii ar urma să ajungă azi la Drobeta Turnu Severin pentru a deschide magazinul pentru o scurtă perioadă de timp, procedura în astfel de situații fiind destul de complicată, proprietarul magazinului fiind un om de afaceri turc despre care nu se mai știe nimic.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here