Universitatea Craiova este pe primul loc în play-off cu patru runde înainte de finalul campionatului, iar antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, sugerează că echipele care luptă pentru titlu nu sunt tratate cu aceeași măsură de către adversari. Ardelenii au remizat la Astra (2-2) după ce au avut avantaj de două goluri, iar fostul internațional a acuzat faptul că jucătorii de bază ai giurgiuvenilor au evoluat doar cu formația sa. Petrescu a mers chiar mai departe și a spus că se întâmplă lucruri ciudate, indicând că eliminarea lui Sergiu Buș din partida cu Universitatea a fost dictată prea ușor.,,E important ce vom face până la meciul de la Craiova. Aș vrea ca Astra să joace la fel, cu același spirit, cu Craiova, când oltenii vor veni aici. Să joace Budescu, Alibec, Fatai, că la Craiova, în tur, nu i-am văzut. Erau dispăruți. Botoșani să joace meciul vieții cu Craiova, FCSB la fel și să câștige cine merită, așa ar fi normal. Cu noi joacă pe viață și pe moarte. Mi se pare ciudat ce s-a întâmplat la ultimul meci al lor, la Mediaș. Buș, care a luat roșu… Azi cred că am avut penalty, cu Craiova la fel, arbitrajele sunt cum sunt. Dar nu am văzut arbitraj contra Craiovei. Nu vreau să le iau din merite, dar se întâmplă multe lucruri și nu le vede nimeni, din păcate”, a spus antrenorul CFR-ului.Petrescu a declarat că trupa lui Cristiano Bergodi este favorită la titlu acum, dar are și o presiune mai mare pe umeri.,,La cum s-a jucat, egalul ne încurcă tare. Am avut mult ghinion. S-a întors norocul de la meciul cu Steaua. Am avut 6-7 ocazii mari, la 2-0, la 2-1, la 2-2. Ei nu știu dacă au avut două ocazii. Noi eram pragmatici, dar trebuie să trecem peste momentele astea. Echipa a jucat foarte bine, a dominat. Presiunea trebuie să fie pe Craiova acum, ei sunt pe primul loc, ei sunt favoriți. Dar noi suntem la mâna noastră, dacă batem în toate meciurile, suntem campioni, nu are ce să se întâmple. La meciul cu Craiova nu ne-am apărat bine, dar azi nu meritam să primim două goluri. Un autogol incredibil și la al doilea gol prea ușor a dat Alibec de acolo”, a precizat Petrescu.
Bogdan Andone: ,,E lipsă de respect”
Antrenorul Astrei, Bogdan Andone, a fost extrem de deranjat de declarațiile lui Dan Petrescu. Tehnicianul giurgiuvenilor i-a reaminit omologului său că Astra a pierdut în prelungiri la Craiova, după un meci pe muchie de cuțit. De asemenea, Andone a declarat că oaspeții de atunci au folosit cea mai bună formulă de joc pe care au avut-o la dispoziție.
,,E foarte urât să spui ce a zis el, e lipsă de respect pentru cei care au fost pe teren. Normal că am avut motivele mele să fac echipa aşa cum am făcut-o, dar trecând peste asta, vă reamintesc că la Craiova am pierdut în prelungiri, când noi în loc să liniştim jocul ne-am dus să dăm golul victoriei. Jucătorii pe care i-am folosit atunci au fost cei care ar fi trebuit să joace.
Alibec a fost accidentat. Jucătorii mei vor să termine cu capul sus acest sezon. Şi Budescu, şi Alibec, şi Simion, şi Radunovic, şi Crepulja, şi Lazar şi toţi ceilalţi care intră titulari sau pe parcurs. Au demonstrat în meciurile cu FCSB şi CFR Cluj şi eu spun că nici la Craiova nu am jucat rău. Trebuia doar să fim un pic mai şmecheri”, a reacţionat Andone.
Cătalin Pasăre