Peștișani, staţiune turistică de interes local

1297

Comuna lui Brâncuși a devenit statiune turistică de interes local. „Începând de astăzi, 08.05.2020, Comuna Peştişani a fost declarată Staţiune Turistică de interes local. După 2 ani de demersuri, în care s-au obţinut toate avizele de la toate ministerele, vizite în teren, consultare publică, putem demara o strategie care să ducă cât mai rapid la dezvoltarea turistică a localităţii. Ca urmare a obţinerii acestui statut, atât Primăria Peştişani, cât şi cetăţenii şi agenţii economici din comună, vor putea obţine mult mai uşor finanţări europene pentru investiţii în toate domeniile. Acest statut nu înseamnă creşteri de impozite şi taxe, ci doar avantaje pentru toţi“, a anunțat primarul Cosmin Pigui.

Guvernul României, la iniţiativa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 07 mai 2020, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local şi pentru modificarea anexei nr. 1 şi anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

Până la acest moment, în România sunt atestate 51 de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here