Sunt printre puținele locuri în care nimeni nu are probleme cu căldura, eventual hainele groase sunt chiar bine venite pentru că termometrele nu arată niciodată mai mult de 10 grade Celsius. Peșterile din județ sunt extrem de căutate, mai ales că august este luna în care mai toată lumea intră în concediu, canicula din ultimele zile contribuind și ea din plin la vizitarea unor astfel de obiective turistice. La Peștera Muierilor, de la Baia de Fier, în fiecare oră se formează o coadă uriașă pe scările de la intrare, turiștii așteptând aici să își cumpere bilet și să intre în locul în care știu că vor găsi răcoare. Unii au mai fost aici și asta se vede după hainele groase pe care le poartă cu ei, alții vin pentru prima dată și spun că de abia așteaptă să tremure un pic. Un tânăr din Vâlcea a ajuns, sâmbătă, doar în maiou și pantaloni scurți, după un periplu pe Transalpina. I s-a părut cald și în vârful muntelui, dar și în interiorul peșterii. „Am considerat că maioul îmi este suficient la cât îmi era de cald și nu m-am înșelat. Chiar și în peșteră mie nu mi se pare atât de rece. E mai rece decât este afară, asta e clar, dar nu e cum mă așteptam eu. Nu cred că voi dârdâi până la finalul turului”, a spus acesta. Un bărbat din Mehedinți, îmbrăcat cam la fel de sumar, a menționat că ar sta toată ziua în peșteră, numai să scape de cele 42 de grade pe care le arăta termometrul la Drobeta Turnu Severin. Au fost însă și turiști care au venit strict să vadă peștera, un grup de femei cazate la Călimănești spunând că ele preferă căldura de afară.
„Am trecut mai întâi pe la peștera de la Polovragi, unde am găsit o doamnă ghid plină de povești. E fantastic modul în care te captivează cu spusele sale, după care am venit aici. Mie îmi place mai mult căldura, dar vreau împreună cu celelalte doamne din grup să vedem și Peștera Muierilor. Mergem după aceea pe Transalpina și ne întoarcem pe Voineasa pentru a ne caza din nou pe Valea Oltului. Oricum, recunosc, mai scăpăm un pic de căldura sufocantă de afară. Nu mă gândeam că găsim atât de multă lume, dar ne bucurăm că există interes pentru obiectivele pe care le are țara asta de vizitat”, a spus femeia.
Unul dintre ghizii peșterii, Constantin Ispas, spune că la sfârșitul acestei săptămâni cozile de la intrare în peșteră ar putea să fie și mai mari, deși atunci canicula se va fi sfârșit. „Vine minivacanța de Sfânta Maria Mare, multă lume va pleca atunci la plimbare și atunci cred că va fi aglomerația și mai mare. Acum le explicăm oamenilor că nu putem să băgăm în peșteră grupuri mai mari de 100 de persoane. Cei care nu prind bilet pentru grupul care intră îi rugăm să aștepte ora următoare pentru că turul peșterii durează cam o oră. Oricum este aglomerat, se stă la coadă, dar oamenii înțeleg, sunt în concedii cei mai mulți dintre ei și după ce își iau bilet merg, se plimbă prin împrejurimi, după care revin și vizitează peștera fără probleme”, spune ghidul.
Gelu Ionescu