Peste 2400 de absolvenți ai clasei a VIII-a din Gorj au aflat, vineri, la ce liceu vor studia în următorii patru ani. Circa 150 dintre ei nu-și vor continua studiile în județul nostru. Fie că au optat pentru un liceu din Gorj sau nu, aceștia au acum termen până pe 20 iulie pentru a-și depune/transmite dosarele de înscriere la liceul la care au fost admiși. Admiterea la liceu s-a făcut pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională (80%) și a mediei generale de absolvire a claselor V-VIII (20%).
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării, în această primă etapă de admitere de liceu, au fost repartizați în liceele din Gorj 2145 de absolvenți ai clasei a VIII-a din totalul de 2320 înscriși, 175 rămânând nerepartizați. Din cei 2145 de viitori liceeni, 81 provin din alte județe, după cum urmează: Mehedinți – 69, Olt – 1, Covasna – 1, Dolj – 5, București – 1, Galați – 1, Hunedoara – 2 și Caraș-Severin – 1. La rândul lor, 152 de absolvenți de gimnaziu din Gorj au optat pentru licee din afara județului. Mai exact, 106 își vor continua studiile la licee din Dolj, doi în București, unul în Olt, 14 în Vâlcea, 24 în Mehedinți, patru în Timiș și unul în Tulcea. Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
CNTV, CNET și CNSH, pe primele locuri în topul preferințelor
Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național ,,Ecaterina Teodoroiu” și Colegiul Național ,,Spiru Haret” ocupă, ca în fiecare an, primele locuri în topul preferințelor eleviilor cu medii mari. Sunt liceele pentru care au optat inclusiv trei din cei patru candidați cu media de admitere 10, cel de-al patrulea alegând să-și continue studiile la Liceul Tehnologic Turceni, unitate de învățământ unde a absolvit și studiile gimnaziale. Toți patru au optat pentru specializarea ,,Matematică-Informatică”.
Dacă Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național ,,Ecaterina Teodoroiu” și Colegiul Național ,,Spiru Haret” sunt cele mai căutate licee, atunci ,,Matematică-Informatică”,,,Științe ale Naturii” și ,,Filologie” par a fi specializările preferate de absolvenții de gimnaziu, cel puțin potrivit ultimei medii de admitere. La Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”, ultima medie de admitere la specializarea ,Matematică-Informatică” a fost 9.13, la specializarea ,,Științe ale Naturii” – 8.95, iar la ,,Filologie” – 8.83. La Colegiul Național ,,Ecaterina Teodoroiu” s-a intrat cu medii până la 8.88 la ,,Matematică-Informatică”, 8.79 la ,,Științe ale Naturii” și 8.69 la ”Filologie”. În ceea ce privește Colegiul Național ,,Spiru Haret”, ultima medie de admitere la ,,Filologie” a fost 8.60, la ,,Matematică-Informatică” – 8.59, iar la ”Științe ale Naturii” – 8.57.
175 de candidați nerepartizați și 67 de locuri neocupate
175 dintre candidații care au participat la prima etapă de admitere la liceu în Gorj au rămas nerepartizați.
Asta în condițiile în care la nivelul județului nostru apar ca rămase neocupate 67 de locuri, după cum urmează: Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu Rovinari” – 1, Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” Peștișani – 6, Liceul Tehnologic ,,G-ral Constantin Șandru” Bâlta, Runcu – 10, Liceul Tehnologic Bâlteni – 21, Liceul Tehnologic Bârsești – 6, Liceul Tehnologic Roșia Jiu, Fărcăsești – 9 și Liceul Tehnologic Tismana – 14.
Elevii care nu au fost repartizaţi vor intra în următoarea etapă de admitere (24 iulie – 3 august 2020), alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere la liceu în intervalul 13 – 20 iulie, de candidaţii care nu au participat la repartizare şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, publicată pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi comunicată unităţilor de învăţământ până la data de 24 iulie 2020.
Peste 100.000 de absolvenți de gimnaziu, repartizați la nivel național
La nivel național, au fost repartizați 113.480 de elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 68.564 de candidați la filiera teoretică și 44.916 candidați la filiera tehnologică. Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate: 12.408 elevi la specializări vocaţionale, 600 de elevi în învăţământul militar, 1.880 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă, și 659 de elevi în învățământul special. Alți 25.257 de elevi s-au înscris pe locurile alocate rutelor de școlarizare în învățământul profesional, dual și liceal tehnologic. În total, au fost completate 1.998.884 de opțiuni, rezultând o medie de 16 opţiuni/elev. 348 de candidați au fost admiși cu media generală 10. Au rămas disponbile peste 37.000 de locuri în învățământul liceal, învățământul profesional, învățământul dual și învățământul liceal tehnologic.
Roxana Lupu