Un elev de la Colegiul Tehnic Motru a obținut în prima zi de școală aproape 1000 de lei, premiu stabilit de Consiliul Local pentru merite deosebite. Elevul are patru concursuri câștigate la nivel național. Alături de el, alți 200 de elevi de la școlile gimnaziale și liceele din Motru au fost premiați într-un cadru festiv în prima zi de an școlar, premiile fiindu-le înmânate de directorii de școli și profesorii lor îndrumători. Pentru o mențiune s-a primit 40 de lei, iar valoarea putea urca până la 240 de lei în funcție de premiile obținute de beneficiar. Suma totală alocată de CL Motru a fost de 30.000 de lei. Anul trecut, nu s-au dat aceste premii, dar s-au acordat cu doi ani în urmă.
A.STOICA