Peste 100 de familii sărace din Gorj, sprijinite de Arhiepiscopia Craiovei şi asociaţia VASILIADA

1302

Odată cu declanşarea stării de urgenţă la nivelul întregii ţări, Arhiepiscopia Craiovei şi asociaţia VASILIADA au demarat campania ,,Dragostea nu cade niciodată’, o campanie prin intermediul căreia asistenţii sociali, voluntarii şi preoţii din judeţele Gorj şi Dolj colectează alimente de bază neperisabile şi produse de igienă care sunt distribuite persoanelor vulnerabile(bolnavi, persoane cu dizabilităţi, persoane singure ş.a.) şi celor aflate la vârsta a treia.
Campania ,,Dragostea nu cade niciodată” este implementată în judeţul Gorj de către filiala locală a asociaţiei VASILIADA, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiiei Publice de Protecţie Socială TÂRGU-JIU, aceştia din urmă fiind cei care identifică persoane sau grupuri de persoane aflate în situaţie de risc. Peste 100 de familii au beneficiat până în prezent de sprijinul celor două entităţi, urmând ca până la marea sărbătoare a Învierii Domnului(Paşti) să fie sprijinite cât mai multe familii defavorizate din punct de vedere social.
Campania ,,Dragostea nu cade niciodată” se desfăşoară cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. IRINEU, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, iar în cadrul acestei campanii a fost pus la dispoziţie un număr de telefon pentru preluarea nevoilor urgente şi acordarea de consiliere psihologică şi socială persoanelor aflate în situaţie de criză. Toţi cei care doresc să contribuie la ajutorarea persoanelor vulnerabile şi a celor vârstnice se pot adresa la oricare din bisericile aflate în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei unde pot aduce alimente neperisabile şi produse de igienă persoanlă.
În acelaşi context, Arhiepiscopia Craiovei şi asociaţia VASILIADA au donat secţiei ATI a Spitalului de Boli Infecţioase ,,Victor Babeş’‘ din municipiul Craiova un aparat modern pentru terapii de substituire renală, atât de necesar pacienţilor infectaţi cu virusul COVID-19, aflaţi în stare gravă.
Marius Stochiţoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here