Peste 1.000 de târgujieni au solicitat subvenţia la încălzire

893

Nu mai puţin de 1.141 de târgujieni au depus solicitări în vederea acordării ajutorului la încălzire pentru sezonul rece 2019-2020. Totuşi, nu toate solicitările au fost şi aprobate, existând zeci de cereri ce au fost respinse pe diverse criterii.

Depunerea cererilor a început pe 21 octombrie 2019 la Cluburile vârstei a treia din Târgu-Jiu, precum și la sediul Direcţiei de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu. Până la data de 31 ianuarie 2020, potrivit evidenţelor DPPS un număr de 1.141 de solicitanţi din municipiul Târgu-Jiu au depus solicitări în vederea acordării subvenţiei la încălzire cu gaze naturale, lemne ori energie electrică. ,,Cererile pot fi depuse pe tot parcursul sezonului rece. Dacă sunt depuse după data de 20 a lunii în curs, atunci ajutorul va fi acordat cu luna următoare, iar dacă sunt depuse până în data de 20, atunci cetăţenii pot primi ajutorul şi pe luna în curs. Limitele de venit sunt aceleaşi ca şi în anii trecuţi, la fel ca şi cuantumul ajutorului de încălzire. Pentru a se încadra şi a primi subvenţie, cetăţenii trebuie să aibă un venit de maxim 615 lei pe lună per membru de familie. Conform ultimei situaţii întocmite, până la data de 31 ianuarie raportul se prezintă astfel: avem depuse la încălzirea cu gaze naturale 949 de cereri, însă aprobate au fost 916; la energie electrică s-au primit 27 de solicitări, fiind aprobate 23; în ceea ce priveşte încălzirea cu lemne, aici am avut primite 165 de cereri, însă 153 dintre acestea au fost aprobate. Cererile la încălzirea cu energie electrică se depun la sediul nostru, iar pentru gaze și lemne la Cluburile vârstei a treia din străzile Mioriței și Olteniței, precum și la cel din Debarcader. Programul de primire al cererilor este între orele 08.00-17.00 la cluburile din Olteniței și Mioriței, și 8.00-16.00 la cel din Debarcader”, a declarat Alina Toader, directorul executiv al DPPS Târgu-Jiu.Subvenţiile pentru încălzirea locuinţei se acordă pe o perioadă de 5 luni, respectiv pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie şi martie, pe bază de cerere însoțită de actele doveditoare privind componența familiei şi veniturile acesteia. Ajutorul se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, acesta fiind cel principal utilizat. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă persoanelor singure şi familiilor care nu-şi permit să plătească toată cheltuiala pentru căldură în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. ,,Ajutorul pentru încălzirea locuinţei prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor şi persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum şi în baza legii”, conform actului normativ. Pentru a putea beneficia de ajutorul de căldură, solicitanţii trebuie să îndeplinească condiţia eliminatorie privind veniturile familiei, astfel: până la 1.082 de lei pentru persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat; până la 786 de lei pentru familiile care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat; până la 615 lei pentru familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri sau energie electrică. În vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, autorităţile publice locale vor face anchete sociale, atât la sesizare, cât şi din oficiu. În cazul în care se vor constata discrepanţe între valorile declarate şi cele constatate se va proceda la anularea ajutorului şi recuperarea pe cale legală a prejudiciului constatat.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here