Persistă problemele la UCB! Gorun: “Jucătorii cu experienţă nu s-au prezentat la meci”

1030

Echipa de handbal UCB Târgu Jiu a suferit un nou eşec drastic în deplasarea de la Reşiţa. Echipa din localitate, CSM Şcolar, s-a impus clar în meciul din runda cu numărul 13, scor 41-24. La pauză, gazdele conduceau cu 7 goluri, 19-12. Eşecul este unul normal în condiţiile în care oaspeţii s-au prezentat la meci fără jucătorii experimentaţi, iar bănăţenii formează cea mai bună echipă din serie. De altfel, echipa pregătită de Ilie Vaidasigan are un bilanţ perfect în campionat, bifând 10 victorii din 10 meciuri. În schimb, principalul de la UCB, Adrian Gorun, se gândeşte doar la vremuri mai bune. ,,Noi am aliniat o formaţie foarte tânără, avem foarte mulţi juniori, jucătorii noştri cu experienţă nu s-au prezentat la acest meci pentru că unii dintre ei au şi servici. N-am reuşit să venim cu toată formaţia, normal am jucat cu liderul, cu cea mai bună echipă din seria noastră şi era de aşteptat că vom pierde. Scorul e unul care ne arată valoarea echipei din Reşiţa, în primul rând, şi faptul că noi am jucat cu juniori, care au fost şi timoraţi, am jucat şi în deplasare, acesta este scorul final. Noi ne dorim să creştem, să mai luăm câţiva jucători de la juniori şi în viitor poate altele sunt datele financiare şi o să arătăm şi noi altfel”, a declarat antrenorul gorjean. Următorul meci al formaţiei noastre va avea loc abia în luna martie, la Craiova. Gorjenii stau în runda cu numărul 14.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here