Odată cu zăpada căzută în țară și implicit în zona montană a Gorjului (nu ne referim doar la Rânca ci și la perimetrele folosite pentru schiul de tură ori traseele turistice montane de iarnă), un inamic ascuns al celor ce doresc să-şi petreacă câteva ore sau zile în decorul hivernal începe să-şi arate colţii: pericolul de declanşare a avalanşelor.
Trebuie facută mențiunea că la ora actuală județul nostru are o zonă de schi cu amenajările necesare (Rânca), două trasee principale de creastă (Parîng și Vulcan) și alte două secundare (Godeanul și Cernei în partea de nord-vest), mai multe perimetre pentru turism, alpinism, escaladă, speologie precum și câteva zone de interes local unde se practică sporturi de iarnă. Activitățile ce se desfășoară în acele locuri (trasee de deplasare la și de la locurile de alpinism/escaladă, gura peșterilor ori trasee de iarnă pe schiuri sau pedestre) intră și ele sub incidența riscului de declanșare a unor avalanșe.
Acesta poate fi de multe ori fatal dacă nu se respectă normele de securitate montană pe timp de iarnă ori sfaturile şi indicaţiile ghizilor montani ori a echipajelor Salvamont prezente în zonele cu potenţial pericol. În opinia specialiştilor ce studiază mişcările zăpezii nu se poate spune cu exactitate că există zone propice producerii acestor fenomene naturale ci condiţii meteorologice şi perioade favorabile în care poate apărea pericolul acut de declanşare a avalanşelor chiar pe pante considerate până atunci sigure.
Aprecierea acestora se poate face după mai multe considerente:
– Încălzirea vremii după perioadele geroase are influenţă asupra tasării şi coeziunii straturilor de zăpadă făcându-le apoase şi alunecoase.
– Ninsorile abundente crează pericolul avalanşelor. Acest pericol scade când zăpada nou depusă s-a tasat şi s-a „sudat” de straturile vechi. Ninsorile abundente însoţite de vânt dau naştere pericolului deplasării plăcilor de zăpadă. Când nu se poate aprecia dacă o pantă înzăpezită poate cauza avalanşe aceasta va fi considerată suspectă şi ocolită cu grijă chiar dacă prin acest lucru se va cheltui timp sau energie în plus. Oricum în opinia practicanţilor cu experienţă în sporturile de iarnă prudenţa în aceste cazuri este cea mai bună protecţie pentru cei ce nu doresc să transforme un sejur în peisajul hivernal al muntelui într-o tragedie.
„Zăpada albă şi nevinovată nu este un lup în blană de oaie ci un tigru în blană de miel” nota într-o lucrare cunoscutul montaniard Rheinold Messner. De la bun început trebuie precizat, scria același autor că o tură alpină de iarnă se deosebeşte fundamental de o excursie făcută într-o zonă montană. Cei fără experienţă este recomandabil să se limiteze în parcurgerea unor trasee uşoare şi să evite pe cât posibil zonele cunoscute cu pericol de producere a avalanşelor. Nu este indicată parcurgerea unor trasee de iarnă cu un număr exagerat de participanţi deoarece timpul necesar depăşirii unor porţiuni riscante creşte proporţional cu numărul acestora. Nu este recomandată nici parcurgerea unui traseu de iarnă de către un singur montaniard chiar dacă are o mare experienţă în acest sens. Orice accident cât de mic în cazul de faţă poate avea consecinţe dintre cele mai grave, ca să nu mai vorbim de faptul că dacă e prins într-o avalanşă este aproape întotdeauna pierdut.
Pericolul de avalanşe nu apare decât rareori simultan pe versanţi diferiţi într-un masiv montan, de aceea trebuie să se ţină cont de previziunile meteo precum şi de indicaţiile salvamontiştilor care cunosc cel mai bine muntele. Producerea avalanşelor depinde de teren dar de o importanţă majoră sunt stratificarea straturilor de zăpadă precum şi condiţiile meteo.
Condiţiile zăpezii depind de felul şi structura straturilor de zăpadă căzută într-o perioadă determinată de timp. Zăpada cade pe munte ca de altfel peste tot în straturi. După un timp acestea devin suprafeţe de alunecare pentru straturile nou depuse. Alunecarea straturilor de zăpadă sub formă de avalanşe se produce atunci când acestea nu mai au aderenţa necesară sau la trepidaţii produse din diverse motive.
Plăcile de zăpadă reprezintă cauza cea mai ascunsă şi mai periculoasă a declanşării avalanşelor deoarece sunt foarte greu de identificat chiar de către montaniarzii cu experienţă. Acest pericol poate persista timp îndelungat chiar dacă semnele caracteristice lipsesc la prima vedere. Avalanşele produse în plăci sunt declanşate în cea mai mare parte de schiori. Pericolul poate fi diminuat dacă se cercetează cu atenţie zona unde se doreşte a schia sau poate fi eliminat dacă se folosesc pentru schi pârtiile special amenajate în acest scop.
Pericolul de declanşare a avalanşelor aşa cum s-a văzut depinde mai puţin de teren decât de condiţiile meteo şi aşezare a straturilor de zăpadă.
Totuşi şi configuraţia terenului trebuie să fie bine cunoscută pentru ca pericolul să fie redus la minim sau eliminat.
Iată câteva observaţii din experiența mai multor generații de cunoscători ai muntelui demne de luat în calcul pentru cei ce doresc să facă o incursiune montană în această perioadă:
– Odată cu creşterea pantei creşte şi pericolul de avalanşe. Pantele cu o înclinaţie mai mică de 20 de grade sunt de regulă sigure exceptând cazul când se află la baza unei pante abrupte.
– Pantele cu împăduriri împiedică de obicei producerea avalanşelor fără ca pericolul să fie eliminat în totalitate..
– Cu cât baza unei pături de zăpadă sau suprafaţa acoperită de zăpadă este mai netedă cu atât mai uşor sunt îndeplinite condiţiile de alunecare a zăpezii chiar pe pante mai puţin înclinate.
– O pantă a unui versant montan este cu atât mai periculoasă cu cât este mai uniformă şi fără trepte de relief. Acestea impun o prudenţă deosebită în parcurgerea lor.
– Jgheaburile şi porţiunile din apropierea lor sunt periculoase pentru că există posibilitatea declanşării unor avalanşe succesive din mai multe părţi.
– Trasee relativ sigure sunt spinările muntoase, muchiile şi crestele montane.
– Pe partea versanţilor adăpostiţi de vânt se pot afla adesea aglomerări de zăpadă de cele mai multe ori în echilibru instabil cu pericol permanent de declanşare a unei avalanşe.
Pericolul de declanşare a avalanşelor trebuie luat în calcul şi evitat întotdeauna. Toate celelalte considerente trebuie să fie subordonate securităţii participanţilor la acţiunile montane de iarnă. În timpul parcurgerii traseelor de iarnă dacă se cunosc locurile favorabile declanşării avalanşelor acestea trebuie ocolite chiar dacă trebuie parcursă o distanţă mai mare şi pierdut mai mult timp. Dacă nu se poate stabili cu precizie că o pantă este favorabilă declanşării unei avalanşe sau nu, aceasta trebuie ocolită şi considerată suspectă.
Pe durata parcurgerii traseelor de iarnă se pot folosi spinările de munte precum şi convexităţile pantelor, evitându-se jgheaburile, şanţurile precum şi pantele aflate sub cornişe. Pe timpul deplasării se vor evita schimbările bruşte de direcţie. În caz de necesitate se pot folosi chiar crestele atât pentru urcuş cât şi pentru coborâş. De asemenea se va respecta distanţa dintre participanţi la efectuarea traseelor. Aceasta trebuie calculată astfel ca la un moment dat un singur montaniard să se afle în zona suspectă de avalanşe. Pentru iubitorii activităţilor montane pe timp de iarnă o altă problemă ce ar trebui tratată cu maximă seriozitate este combaterea frigului şi a efectelor sale. Aceasta se poate face în principal printr-o îmbrăcăminte şi o încălţăminte adaptată anotimpului precum şi printr-o alimentaţie echilibrată caloric cu interdicţia consumului de băuturi alcoolice pe durata acţiunilor pe munte.
Îmbrăcămintea are rolul de a proteja corpul şi capul împotriva frigului prin efectul izolator. Hainele împiedică pierderile de căldură din corp şi în acelaşi timp împiedică pătrunderea aerului rece. Cea mai bună izolaţie termică se obţine prin învelişurile de aer între piesele echipamentului. În acest sens două sau trei obiecte de îmbrăcăminte de corp sunt preferabile uneia mai groase datorită măririi numărului de straturi de aer izolant.
Un factor de o importanţă deosebită îl reprezintă vântul. Un vânt puternic creează o temperatură mult mai scăzută decât cea reală. Pentru combaterea efectelor sale este indicată folosirea echipamentelor protectoare de vânt (suprahanorac şi suprapantaloni). Protecţia capului (unde pierderile calorice ale corpul uman pot ajunge pe timp de iarnă la 50%) se face în funcţie de temperatură cu căciuliţă sau passe-montagne. Unele dintre cele mai expuse părţi ale corpului la frig sunt extremităţile membrelor. Mănuşile indicate pentru combaterea frigului sunt cele cu un singur deget. Încălţămintea trebuie să fie puţin mai largă pentru a se putea încălţa mai multe perechi de ciorapi preferabili de bumbac şi lână. Îmbrăcămintea şi încălţămintea pot oferi o protecţie eficientă împotriva frigului numai în stare uscată. Umezeala poate proveni atât din exterior (zăpadă sau ploaie) precum şi din interior (transpiraţie). Pentru combaterea transpiraţiei este necesar ca îmbrăcămintea să permită o bună respiraţie a corpului (să nu fie total impermeabilă).
Mugurel PETRESCU
