Pericolul de declanşare a avalanşelor aşa cum s-a văzut depinde mai puţin de teren decât de condiţiile meteo şi aşezare a straturilor de zăpadă. Totuşi, configuraţia terenului trebuie să fie bine cunoscută pentru ca pericolul să fie redus la minim sau eliminat.
Iată câteva observaţii din experienţa mai multor generatii de cunoscători ai muntelui demne de luat în calcul pentru cei ce doresc să facă o incursiune montană în această perioadă:
– Odată cu creşterea pantei creşte şi pericolul de avalanşe. Pantele cu o înclinaţie mai mică de 20 de grade sunt de regulă sigure exceptând cazul când se află la baza unei pante abrupte.
– Pantele cu împăduriri împiedică de obicei producerea avalanşelor fără ca pericolul să fie eliminat în totalitate.
– Cu cât baza unei pături de zăpadă sau suprafaţa acoperită de zăpadă este mai netedă cu atât mai uşor sunt îndeplinite condiţiile de alunecare a zăpezii chiar pe pante mai puţin înclinate.
– O pantă a unui versant montan este cu atât mai periculoasă cu cât este mai uniformă şi fără trepte de relief. Acestea impun o prudenţă deosebită în parcurgerea lor.
– Jgheaburile şi porţiunile din apropierea lor sunt periculoase, pentru că există posibilitatea declanşării unor avalanşe succesive din mai multe părţi.
– Trasee relativ sigure sunt spinările muntoase, muchiile şi crestele montane.
– Pe partea versanţilor adăpostiţi de vânt se pot afla adesea aglomerări de zăpadă de cele mai multe ori în echilibru instabil cu pericol permanent de declanşare a unei avalanşe.
Siguranţa participanţilor pe primul plan
Pericolul de declanşare a avalanşelor trebuie luat în calcul şi evitat întotdeauna. Toate celelalte considerente trebuie să fie subordonate securităţii participanţilor la acţiunile montane de iarnă. În timpul parcurgerii traseelor de iarnă dacă se cunosc locurile favorabile declanşării avalanşelor acestea trebuie ocolite, chiar dacă trebuie parcursă o distanţă mai mare şi pierdut mai mult timp. Dacă nu se poate stabili cu precizie că o pantă este favorabilă declanşării unei avalanşe sau nu, aceasta trebuie ocolită şi considerată suspectă. Pe durata parcurgerii traseelor de iarnă se pot folosi spinările de munte, precum şi convexităţile pantelor, evitându-se jgheaburile, şanţurile, precum şi pantele aflate sub cornişe. Pe timpul deplasării se vor evita schimbările bruşte de direcţie. În caz de necesitate, se pot folosi chiar crestele atât pentru urcuş, cât şi pentru coborâş. De asemenea se va respecta distanţa dintre participanţi la efectuarea traseelor. Aceasta trebuie calculată astfel ca la un moment dat, un singur montaniard să se afle în zona suspectă de avalanşe.
Frigul – prevenire şi protecţie
Pentru iubitorii activităţilor montane pe timp de iarnă, o altă problemă ce ar trebui tratată cu maximă seriozitate, este combaterea frigului şi a efectelor sale. Aceasta se poate face în principal printr-o îmbrăcăminte şi o încălţăminte adaptată anotimpului precum şi printr-o alimentaţie echilibrată caloric cu interdicţia consumului de băuturi alcoolice pe durata acţiunilor pe munte.
Îmbrăcămintea are rolul de a proteja corpul şi capul împotriva frigului prin efectul izolator. Hainele împiedică pierderile de căldură din corp şi în acelaşi timp împiedică pătrunderea aerului rece. Cea mai bună izolaţie termică se obţine prin învelişurile de aer între piesele echipamentului. În acest sens, două sau trei obiecte de îmbrăcăminte de corp sunt preferabile uneia mai groase datorită măririi numărului de straturi de aer izolant.
Un factor de o importanţă deosebită îl reprezintă vântul. Un vânt puternic creează o temperatură mult mai scăzută decât cea reală. Pentru combaterea efectelor sale este indicată folosirea echipamentelor protectoare de vânt (suprahanorac şi suprapantaloni) . Protecţia capului (unde pierderile calorice ale corpului uman pot ajunge pe timp de iarnă la 50%) se face în funcţie de temperatură cu căciuliţă sau passe-montagne.
Protecţie eficientă
Unele dintre cele mai expuse părţi ale corpului la frig sunt extremităţile membrelor. Mănuşile indicate pentru combaterea frigului sunt cele cu un singur deget. Încălţămintea trebuie să fie puţin mai largă pentru a se putea încălţa mai multe perechi de ciorapi, preferabili de bumbac şi lână.
Îmbrăcămintea şi încălţămintea pot oferi o protecţie eficientă împotriva frigului numai în stare uscată. Umezeala poate proveni atât din exterior (zăpadă sau ploaie), precum şi din interior (transpiraţie). Pentru combaterea transpiraţiei este necesar ca îmbrăcămintea să permită o bună respiraţie a corpului (să nu fie total impermeabilă).
Mugurel Petrescu
