7.3 C
Târgu Jiu
luni, 13 aprilie 2026

Performanţă unică pentru lotul coordonat de un gorjean

2396

Un nou rezultat de excepţie pentru dascălul gorjean Eugen Nodea, cel care coordonează lotul naţional de informatică – juniori. Elevii săi au cucerit trei medalii de aur şi una de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori (European Junior Olympiad in Informatics – eJOI), care s-a desfăşurat în perioada 23-29 august 2019, în localitatea Maribor din Slovenia.
„Performanţa juniorilor români la Olimpiada Europeană de Informatică 2019, Maribor, Slovenia, este fabuloasă, unică, impresionantă!
De ce unică? Pentru că s-au obţinut trei medalii de aur prin elevii Alexandru Luchianov, Luca Perju-Verzotti şi Alexandru Todoran şi o medalie de argint prin Mihnea Andreescu, o performanţă greu de depăşit.
În plus, elevul Alexandru Luchianov a obţinut aurul absolut, adică maximul de puncte din concurs – 600 puncte şi am fost prima echipă a competiţiei EJOI 2019.
Viitorul României informatice arată bine”, a precizat Eugen Nodea, profesor de informatică la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.
La competiţie au participat 84 de concurenţi din 24 de ţări.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.