Percheziții în Gorj și Mehedinți

1808

Polițiștii din Târgu-Jiu și cei din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale au efectuat, în această dimineață, șase percheziții, două în județul Gorj și patru pe raza județului Mehedinți, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

”În urma unor activități informativ-operative efectuate de polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, Biroul de Ordine Publice și Biroul de Investigații Criminale, au fost continuate cercetările în cauza penală, privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă, efectuând șase percheziții domiciliare, dintre care două în comuna Văgiulești, iar patru în municipiul Drobeta Turnu Severin. Cu această ocazie, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor aproximativ 15.500 țigarete, provenite din activități de contrabandă, precum și 63.400 lei, 5.000 euro și 130 de lire sterline. Totodată, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de aducere, fiind conduse la sediul poliției trei persoane, bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii contrabandă, urmând ca în cauză să fie luate măsurile legale ce se impun”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here