Pentru a ieși din anonimat – Accesoriile ce nu trebuie să-ți lipsească pentru o ținută potrivită

1855

Dacă analizezi cu atenție ținutele celor care arată mai tot timpul impecabil, vei observa că majoritatea poartă piese destul de basic: blugi drepți, blazere oversized, trenciuri în culori neutre și cămăși simple, albe. Aspectul lor deosebit stă, de fapt, în accesoriile alese.

Accesoriile îți oferă oportunitatea de a adăuga personalitate oricărui outfit și de a scoate din anonimat chiar și cele mai plictisitoare’ piese de îmbrăcăminte. Însă pentru a reuși să creezi acel aspect pe care-l admiri la persoanele cu un stil deosebit, trebuie să optezi pentru accesorii de calitate, durabile, versatile, ce pot fi purtate zile la rând fără ca ținuta să arate la fel.

1. Ochelari de soare clasici
Tendințele în materie de ochelari de soare vin și pleacă, însă cei cu un design clasic nu se vor demoda niciodată. Purtând o pereche de ochelari de soare clasici, vei adăuga o notă de rafinament ținutei tale, chiar dacă porți o banală pereche de jeanși și un pulover oversized. Oricine trebuie să aibă în colecția sa cel puțin o pereche de ochelari de soare (ochelari de soare pentru femei ori ochelari de soare pentru bărbați) ce poate fi purtată atât la ținute casual, cât și la cele business și elegante.

2. O eșarfă din mătase
Nu există outfit ce nu poate fi îmbunătățit instant adăugând o eșarfă elegantă din mătase. Chiar dacă o asemenea piesă este puțin mai costisitoare decât o eșarfă dintr-un alt material, investiția merită cu vârf și îndesat. Proprietatea mătăsii de a reflecta lumina este unică și va crea un efect sofisticat. În plus, nu există alt material care să ofere atingerea și aspectul delicat al mătăsii.

3. Un ceas elegant
Acest accesoriu te ajută să știi tot timpul cât e ora (o persoană elegantă nu întârzie niciodată), dar și să ai un look deosebit. Purtând un ceas de mână, arăți că ai stil și apreciezi piesele timeless. Găsești pe piață diverse modele de ceasuri din aur galben, aur alb, argint, cu cataramă din piele ori din oțel inoxidabil. Îți recomandăm să investești treptat în câteva ceasuri care să se potrivească pentru diferite ocazii. Indiferent că optezi pentru un outfit casual sau smart, formal sau informal, ceasurile îți pot completa cu ușurință lookul.

4. O geantă chic
Indiferent că mergi la cinema sau la film, nu poți da niciodată greș cu o geantă chic, în care să-ți ții toate obiectele necesare. În funcție de ocazie, poți alege dintr-o varietate de stiluri de genți, precum genți oversized, plicuri, poșete, genți tip poștaș, genți de plajă etc.
Sursa: avantaje.ro
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.