Pensionarii din Târgu-Jiu – Se-mprumută pentru lemne de iarnă

478

Pensionarii târgujieni se pregătesc încă de pe acum de sosirea iernii. Şi cum pensiile prea mici nu le ajung nici pentru traiul zilnic, cei mai mulţi apelează la Casa de Ajutor Reciproc. Deşi până la venirea anotimpului rece mai sunt luni bune, bătrânii se aşează la coadă cu zecile în fiecare zi pentru a obţine un împrumut pentru achiziţionarea lemnelor pentru iarnă. Numărul şi valoarea împrumuturilor au crescut semnificativ în ultima perioadă, cele mai multe împrumuturi înregistrându-se în luna iulie.

După zeci de ani de muncă au ajuns ca acum la bătrâneţe să fie nevoiţi să se împrumute pentru a putea face faţă cheltuielilor zilnice pe care din pensie nu le pot acoperi. Numărul bătrânilor care se înghesuie la caseriile Casei de Ajutor Reciproc creşte de la o lună la alta. În ultima lună solicitările au crescut semnificativ şi paradoxal chiar dacă suntem abia la începutul lunii august pensionarii care cotizează la instituţie au venit să se împrumute pentru a cumpăra lemne pentru iarnă. “Am pensia mică, îmi trebuie bani pentru lemne, medicamente, fiul meu e în şomaj, are doi copii la şcoală, le mai dau şi lor. Termin cu un împrumut, fac altul, nu am altă soluţie”, a declarat un bătrân venit să împrumute 1 500 de lei. Într-o situaţie similară se află şi doamna Ioana. Stă la casă, are centrală pe lemne şi e nevoită să se împrumute în fiecare an. “Am pensie de aproape 500 de lei. De unde să iau şi medicamente şi mâncare şi lemne pentru iarnă din banii aceştia? Mă împrumut în fiecare iarnă pentru a cumpăra lemne de foc”.

Cele mai multe cereri în lunile de vară
În luna iulie au fost înregistrate cele mai multe cereri de împrumuturi pentru acest an. Asta pentru că bătrânii spun că sunt nevoiţi să îşi facă provizii încă de pe acum, pentru că mai târziu preţul lemnelor va creşte şi abia dacă îşi permit să îşi încălzească locuinţa pe timp de iarnă. Împrumutul este singura şansă pentru unii dintre ei chiar dacă vor strânge cureaua luni bune pentru a-l achita. Există şi vârstnici care îşi ajută nepoţii la faculate. Aceştia solicită bani de la C.A.R.P. pentru a-i susţine pe nepoţii care sunt plecaţi la facultate la Bucureşti. „ Am luat nişte bani ca să îi trimit nepotului meu, care este student la Politehnică. Părinţii se descurcă cu greu, pentru că sunt şomeri de mult timp şi mai au în grijă şi pe nepoţica cea mică de cinci ani. Îi ajut şi eu cât pot. Iau şi eu câte trei, patru milioane să îi trimit băiatului măcar o dată pe lună”, a declarat Victor.
Ana Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.