Pensiile sociale mărite ajung zilele acestea

572

Cei aproape 9 mii de beneficiari gorjeni de indemnizaţie socială vor primi zilele următoare majorarea cu 50 de lei a pensiei minime. Prin Legea nr.186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, publicată la data de 30 decembrie 2014, cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari a crescut de la 350 lei la 400 lei. În scopul asigurării, din luna ianuarie a.c., a plății efective a noului cuantum al indemnizației sociale pentru pensionari, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a întreprins demersurile necesare pentru ca plata diferenţei de indemnizaţie socială să se efectueze în mod centralizat, odată cu cea de-a doua tranșă de plată a unor drepturi, respectiv plata drepturilor restante. Astfel, prin Poşta Română şi instituţiile bancare, Casa Judeţeană de Pensii Gorj va plăti diferențele cuvenite beneficiarilor de indemnizație socială, ca urmare a majorării acesteia de la 350 lei la 400 lei, până la sfârșitul acestei luni, începând cu data de 23 a lunii.
În judeţul Gorj, există aproximativ 9 mii de pensionari beneficiari de pensie minimă, precum şi alte circa 12.800 de cazuri de pensionari a căror pensie este situată între 350 şi 399 lei. Indemnizaţia socială pentru pensionari se acordă din oficiu, fără a fi nevoie de depunerea unei cereri însoţite de documentele aferente, tuturor pensionarilor sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub cel al pensiei sociale minime garantate.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.