Pensia medie în Gorj trece de 2.000 de lei

1017

Județul Gorj se află pe locul al patrulea la nivel național în ceea ce privește valoarea pensiei medii.
Potrivit Direcției Județene de Statistică Gorj, „numărul mediu al pensionarilor în trimestrul II din 2022 a fost de 78.686 persoane, cu 0,5% mai mic faţă de trimestrul II 2021 (79.053 persoane)”.
Pensia medie a fost în iulie de 2.013 lei, fapt ce plasează Gorjul pe locul 4 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, cu 239 lei mai mare faţă de pensia medie la nivel naţional și cu 11,4% mai mare faţă de perioada similară din anul precedent (1.807 lei).
În plus, în Gorj sunt mai mulți pensionari decât salariați. Efectivul salariaţilor din economia judeţului Gorj, la sfârşitul lunii iulie 2022, a fost de 77.745 persoane, în creştere cu 126 persoane faţă de luna precedentă. „Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Gorj reprezintă o pondere de 1,39%, ocupând astfel locul 26 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător”, a precizat Direcția Județeană de Statistică Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here