Penalități șterse pentru datornici. „Nu au fost prea mulți interesați”

1063

Datornicii din comuna Scoarța nu se grăbesc să-și plătească dările către stat, deși pot scăpa de penalități. Condiția este să își achite integral datoria. „Nu au fost prea mulți interesați, deși sunt cetățeni care au de achitat penalități mai mari decât debitele”, susține primarul Stamatoiu.

Facilitatea este acordată celor care își plătesc taxele și impozitele în primele șase luni ale anului, anunță primarul Ion Stamatoiu. „Încasarea debitelor la Scoarța este un punct sensibil. Conform legii fiscale, după ce m-am consultat și cu alți juriști din primării, am aprobat în ședință de Consiliu Local modalitatea de ștergere a penalităților pentru cei cu datorii. În primele șase luni ale anului, dacă cetățeanul din Scoarța care are datorii către primărie, dar de-a lungul timpului i s-au strâns penalități, vine și își plătește datoria integral în această perioadă, noi, Primăria Scoarța, repet conform legii, le putem șterge penalitățile”.
În comună sunt localnici care ar trebui să plătească penalități mai mari decât debitele în sine. Cu toate acestea, prea puțini au trecut pe la casieria primăriei. „Am avut mai multe situații. O familie din Budieni avea 47 de milioane de lei vechi debitul în sine și până la 100 de milioane erau penalități. Cu toată această facilitate pe care am acordat-o și pe care o acordăm timp de șase luni, de la 1 ianuarie, nu au venit prea mulți cetățeni. Au venit doar cei interesați să ia un document de la primărie”.
Circa patru milioane de lei are de recuperat Primăria Scoarța de la peste două mii de localnici cu restanțe la bugetul de stat. „În cartierul de romi nu știu dacă au venit mai mult de cinci persoane. Ei au cele mai multe datorii. E un cetățean care are în jur de 480 de milioane de lei vechi și are penalități o groază. 200 de milioane are amenzi de circulație. Este obligația dânșilor să plătească datoriile, ca să putem mișca și noi ceva prin comună. Asta trebuie să înțeleagă. Să nu creadă cineva că noi, din primărie, am lua din acei bani. Dacă am fi să ne luăm salariile din ce plătesc cetățenii, 2-3 luni poate am asigura salariile și utilitățile”, mai susține Stamatoiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here