Pedeapsă majorată pentru un escroc

1303

Magistrații gorjeni au decis, ieri, o pedeapsă unică pentru un bărbat de loc din județul Iași, dar condamnat în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de la Târgu-Jiu. Aurel Gheorghe Stănescu a fost condamnat în ultimii ani la diverse pedepse cu executare pentru infracțiuni de evaziune fiscală, el fiind unul dintre romii care cu un deceniu în urmă emitea în neștire facturi fictive pentru afaceriștii din cartierul Meteor. Lista clienților săi începe cu fostul prezidențiabil Constantin Ninel Potîrcă și continuă cu mulți alții, bărbatul având pedepse pronunțate împotriva sa și la alte instanțe din țară. Ulciorul nu a mers de multe ori la apă și individul a fost în cele din urmă depistat, magistrații stabilind acum că locul său este în spatele gratiilor pentru o bună bucată de timp de acum încolo.
„Dispune ca inculpatul să execute alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1609 din 28.05.2010 a Judecătoriei Iaşi, pentru care s-a menţinut revocarea, inculpatul având de executat o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II a şi b şi c C. pen. din 1968. Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, b) şi c C.pen. din 1968. Deduce din pedeapsa principală durata reţinerii şi a celor executate, după cum urmează: ziua de 12 iulie 2011; perioada cuprinsă între 23.02.2010-23.07.2010; perioada cuprinsă între 13.04.2013 şi 02.08.2016 ( când a fost liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 1777 a Judecătoriei Tg. Jiu); perioada cuprinsă între 29.06.2018 şi 03.10.2018 şi de la 19.02.2019 la zi.
Anulează mandatatele de executare a pedepsei închisorii nr. 196/14.05.2019 şi nr. 175/18.02.2019 emise de Tribunalul Gorj şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei cu închisoarea în condiţiile prezentei sentințe. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor anterioare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în verdictul Tribunalului Gorj.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.