Pedeapsă mai mică pentru elevul judecat pentru omor

604

Liceanul acuzat că ar fi omorât-o în bătaie pe iubita secretă a tatălui său a aflat sentința definitivă, la Curtea de Apel Craiova. Instanța din Bănie i-a redus pedeapsa, după ce magistratul de caz, de la Tribunalul Gorj, a stabilit să stea șapte ani într-un centru de detenţie, în timp ce părinții săi vor plăti despăgubiri materiale. ”Reduce durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie aplicată inculpatului minor, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, de la 7 la 6 ani”, au hotărât judecătorii, reducând, de la 20.000 la 10.000 de lei suma pe care este obligat să o plătească adolescentul și mama acestuia către soțul femeii decedate, cu titlul de despăgubiri materiale. Judecătorii au majorat însă cuantumul daunelor morale acordate celor doi copii ai victimei, urmând să achite în total 110.000 de lei. Fapta a fost comisă pe 31 mai 2015. Cearta ar fi început după ce femeia de 44 de ani ar fi venit în casa bărbatului cu care ar fi avut o relație, ignorând faptul că în locuință se aflau fosta nevastă și fiul acestuia. Minorul de 16 ani nu ar mai fi suportat să audă cum mama sa era jignită și ar fi reacționat violent. Ulterior, victima a fost găsită pe marginea unui drum din comuna Scoarța. Judecătorii au respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către elev, din infracţiunea de omor în loviri cauzatoare de moarte.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.