Pe timp de caniculă este bine să ştim câte ceva despre vipere

28432

Dacă ne-am lua după mărime, din cele câteva sute de specii de reptile cunoscute, vipera ar fi un biet șerpișor. Masculul de viperă, în comparație cu dimensiunile de-a dreptul impresionante ale altor șerpi, abia depășește 1m . Totuși, o serie de povestiri care de care mai exagerate despre aceasta stârnește o teamă ce de multe ori este invers proporțională cu mărimea sa.

Nu ne propunem să oferim soluţii miraculoase, nici să găsim un descântec universal pentru frica de vipere care să fie valabil pentru locuitorii zonelor unde trăieşte acest şarpe ori pentru turiştii ce pot străbate aceste locuri. Ce ne propunem noi este ca printr-o cunoaştere mai bună a acestei vietăţi să fim în măsură a ne putea feri de nedorita şi periculoasa lor muşcătură.
Ca o primă constatare, putem spune fără a greşi prea mult că vipera este şarpele din cauza căruia românii se tem de toate reptilele. Aceasta este greu de văzut, tocmai datorită locurilor unde se adăpostesc (frunze uscate, tufişuri, stânci ori grohotişuri), cât şi culorii, ce poate merge de la galben-cenuşiu până la negru. La noi în judeţ sunt localizate cu precădere în zonele calcaroase şi cu grohotişuri locuri ce, din păcate, sunt şi cele mai frecventate de turişti şi nu numai.
La parcurgerea unor zone unde se bănuieşte prezenţa viperelor este bine să se folosească căile degajate, precum şi evitarea campării în locuri favorabile pentru adăpostul ei. Dacă totuşi este necesară oprirea, controlul sacilor de dormit, a cortului şi a echipamentului individual se va face cu deosebită atenţie. În acest perimetru este interzisă băgarea mâinilor pe sub pietre, scorburi ori tufişuri. Ideal ar fi să poată fi obţinute informaţii de la localnici despre prezenţa ori absenţa viperelor.
În cea mai mare parte a cazurilor, viperele nu atacă fără să fie provocate. Tocmai de aceea nu sfătuim pe nimeni să încerce prinderea sau omorârea acestora şi nici manipularea şerpilor morţi. Potrivit specialiştilor erpetologi, veninul acestei reptile are o acţiune complexă asupra corpului uman, fiind format din mai multe componente. S-a mai stabilit că există două feluri de mușcătură, una ofensivă, când şarpele vânează şi introduce o cantitate mai mare de venin, şi una defensivă, cu mai puţin venin sau deloc, scopul acesteia fiind fuga reptilei.
La oameni avem aproape întotdeauna de-a face cu o muşcătură defensivă, cu rolul de a facilita ascunderea şarpelui după ce a fost deranjat. Totuşi, în cazul nedorit al unei muşcături, evoluţia intoxicaţiei corpului uman este greu de anticipat, fiind influenţată de locul muşcăturii, vârsta celui muşcat şi rezistenţa specifică a organismului afectat. Primul ajutor constă în aplicare unui bandaj compresiv ori a unui garou deasupra muşcăturii, pentru a întârzia difuzarea veninului în corp. Cel muşcat va fi aşezat în stare de imobilitate, de preferință pe orizontală.
Simptomele ce apar de regulă în cazul mușcăturii sunt vărsături, cefalee, dureri abdominale şi scăderea tensiunii. Un efect favorabil poate avea aspirarea veninului (dacă avem un dispozitiv vacumetric din cele apărute recent).
Celui muşcat i se va da să bea ceai ori cafea, dar nu alcool, cu toate că în unele zone se crede că alcoolul anihilează efectul veninului. Tot specialiștii recomandă transportarea celui mușcat la cea mai apropiată unitate specializată, fără a se mai încerca tot felul de leacuri ori procedee empirice care, din păcate, nu au fost demonstrate științific.
Mai trebuie menţionat că fiind un animal cu sânge rece, vipera este mai leneșă dimineaţa, având de regulă nevoie de expunere la soare pentru a se încălzi. În rest, parcă fiind conştientă de armele ei, se mişcă şi se încolăceşte încet.
Nu acelaşi lucru se întâmplă când este provocată, căci atunci se strânge ghem, trage capul spre spate şi se repede fulgerător pentru a muşca. Distanţa la care poate muşca este, de regulă, jumătate din lungimea ei, de multe ori atacul atingându-și ţinta.
Totuşi, opinia specialiştilor este că exterminarea viperelor ar aduce un dezavantaj mai mare decât existenţa lor. Aceasta îşi aduce o contribuţie importantă la evitarea dezvoltării peste măsură a rozătoarelor şi a altor specii, fiind considerată un factor de echilibru în ecosistemul unde vieţuieşte. Tot pentru protecţia acestora, se face afirmaţia că la nivel european numărul cazurilor de muşcătură mortală de viperă este de 10 ori mai mic decât al muşcăturilor mortale de viespii ori bondari.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here