Pe final de vacanţă şcolară, evenimentele s-au ţinut lanţ pentru salvamontişti

942

Final de vacanţă şcolară, încheiată cu un bilanţ îngrijorător: peste 700 de intervenţii Salvamont, un număr foarte mare de evenimente ce trebuie să constituie un semnal de alarmă şi să aducă mai multă atenţie şi responsabilitate din partea practicanţilor activităţilor montane.

În cifre, la Salvamont Gorj weekend-ul care tocmai s-a încheiat, a fost unul cu opt apeluri de urgenţă primite prin Dispeceratul Naţional Salvamont. Cinci dintre acestea s-au înregistrat numai în ultimele 24 de ore. La nivel naţional, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 76 de apeluri de urgenţă în ultimele 24 de ore, astfel: zece apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov; nouă apeluri pentru Salvamont Straja; șapte apeluri pentru Salvamont Bușteni; șapte apeluri pentru Salvamont Sinaia; șapte apeluri pentru Salvamont Bihor; cinci apeluri pentru Salvamont Prahova – Azuga; cinci apeluri pentru Salvamont Gorj; cinci apeluri pentru Salvamont Vâlcea; trei apeluri pentru Salvamont Cavnic; trei apeluri pentru Salvamont Mureș; trei apeluri pentru Salvamont Caraș Severin; trei apeluri pentru Salvamont Predeal; două apeluri pentru Salvamont Maramureș – Baia Mare; două apeluri pentru Salvamont Vatra Dornei; două apeluri pentru Salvamont Bacău; un apel pentru Salvamont Bran; un apel pentru județul Satu Mare și un apel pentru județul Prahova. De asemenea, s-au mai primit alte 32 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre zona montană. “Având în vedere gradul ridicat de încărcare cu turişti al domeniilor schiabile, riscul crescut de producere a avalanşelor, în toate masivele montane din ţară, şi numărul mare de evenimente ce se înregistrează constant, până la finalul sezonului de iarnă, salvamontiştii vor rămâne zilnic, cu efective dimensionate corespunzător, de serviciu pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă şi în cabinetele medicale ale bazelor şi posturilor Salvamont. Nu uitaţi, echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale. Apelaţi cu încredere la prietenii dumneavoastră de pe cărările munţilor – SALVAMONT România!”, este mesajul transmis de Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj și președintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here