Patru zile nu l-a văzut nimeni – Găsit mort în propria garsonieră

289

MORT IN BAIE 1Descoperire macabră făcută duminică seara într-un bloc din zona de sud a municipiului, unde un tânăr de 31 de ani a fost descoperit în stare de putrefacţie. Timp de patru zile nimeni nu îl mai văzuse, iar vecinii au alertat autorităţile doar după ce nu au mai putut îndura duhoarea ce răzbea din locuinţa respectivă.

Rudele nu cred că moartea lui Alin a fost una întâmplătoare, mai ales după ce au aflat că nişte indivizi l-ar fi luat pe acesta la bătaie în cursul serii de miercuri. Bărbatul locuia într-o garsonieră împreună cu mama sa, dar miercuri femeia a plecat la ţară, pentru muncile agricole de sezon. Ileana Sârbu spune că îşi ştia băiatul în siguranţă şi nu se aştepta ca la vârsta de 31 de ani acesta să mai aibă probleme. „Nu am ştiut nimic de el până acum, când am primit un telefon de la şeful lui la care lucra în construcţii. I-am spus că nu mi-a răspuns nici mie la telefon, iar el a spus că nici lui nu i-a răspuns şi nu ştia dacă luni vine sau nu la muncă. Am sunat şi eu şi tot nu mi-a răspuns. Când am venit şi am văzut perdeaua nearanjată la fereastră mi-am dat seama că este o problemă cu el. Era exact aşa cum o lăsasem miercuri, când am plecat eu la ţară”, a povestit femeia. Rudele tânărului au venit în grabă ca să vadă ce s-a întâmplat cu acesta, dar, pe lângă faptul că au constatat că în yala de la uşă era o cheie pusă pe interior, pe holul blocului mirosea îngrozitor a cadavru. Acest lucru l-au observat şi vecinii, care au şi sunat la 112 pentru a anunţa posibila existenţă a unui cadavru. „La mine în casă ajunsese un miros de nu mai puteai sta. Am vorbit cu vecina ca să anunţăm la 112 că nu se mai putea sta aşa. De vineri se simţea o duhoare în aer, însă în ultimele ore, odată cu căldura de afară, pur şi simplu nu mai puteai respira”, a povestit unul dintre locatarii blocului. Pompierii militari au fost cei care au spart uşa de acces în apartament, ei descoperindu-l pe bărbatul decedat în baie, întins pe jos. Era în stare de putrefacţie, fapt care explică mirosul greu din aer pe care au trebuit să îl respire vecinii acestuia. Poliţiştii au deschis acum o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat, ei fiind şi în aşteptarea raportului medicilor legişti, ale căror concluzii sunt vitale pentru derularea cercetărilor.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.