Patru focuri de armă la Târgu-Cărbunești, pentru prinderea hoților de țiței

642

Trei bărbaţi au fost prinşi de poliţişti, în noaptea de joi spre vineri, în timp ce furau ţiţei dintr-o conductă amplasată pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti. Hoţii s-au speriat şi au fugit, însă au fost opriţi cu focuri de armă. Bărbaţii reuşiseră să sustragă, cu ajutorul unei instalaţii artizanale, nu mai puţin de două tone de produs petrolier. Cei doi bărbaţi din Jupâneşti şi suspectul în vârstă de 36 de ani, din Târgu-Cărbuneşti s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat. Se pare că aceştia nu se află la prima faptă de acest gen, însă, cu toate acestea, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti au dispus eliberarea indivizilor, după 24 de ore petrecute în arest. ”În urma verificărilor efectuate de polițiști au fost identificate trei persoane, respectiv doi bărbați de 32 și 37 de ani, din comuna Jupânești și un bărbat de 36 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești. În baza probatoriului administrat, cei trei suspecți au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Ulterior au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here