În perioada 15-17 martie, s-a desfășurat Festivalul-Concurs „Prietenii Muzicii” – filiala Sibiu, proiect național, organizat de Fundația culturală „Pro-Piano – România” și prezidat de distinsa doamnă profesoară, Stela Avesalon. Din textul oferit de organizatori reținem: „La nivel național, evenimentul este organizat de Fundaţia Culturală “PRO PIANO-ROMÂNIA”, care a fost înfiinţată în anul 1996, în Bucureşti. Potrivit statutului său, fundaţia are ca scop principal depistarea, educarea, selecționarea şi subvenţionarea elitei artistice, culturale, muzicale, prin şcolarizarea în învăţământ autorizat a persoanelor fizice de orice vârstă, precum şi prin sprijinirea şi promovarea tinerilor supradotaţi, a talentelor reprezentative pentru muzica vocală şi instrumentală laică şi religioasă, pe plan naţional şi internaţional. În anul 1997 a fost organizată prima ediție a Concursului Internațional de pian ,,Pro Piano – România, cu frecvență anuală. Preşedintele ei este Stela Avesalon, profesoară de pian gradul I, cu Gradaţie de Merit și Diplomă de Excelență conferit de Ministerul Învațământului, pentru întreaga activitate. Iniţiatoarea acestui festival la Sibiu este profesoara de pian Enik–Maria Orth, distinsă cu Medalia Meritul pentru Învăţământ clasa I”. De la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”- Târgu-Jiu, au participat următorii elevi, la secțiunea A (destinată tinerilor care studiază pianul ca instrument principal, în școlile și liceele de muzică) și la secțiunea C (ansamblu de patru mâini – muzică de cameră); participarea la ambele secțiuni, a impus un studiu riguros, o selecție adecvată a repertoriului și mai ales, un adevărat spirit de echipă: Angeles Beatrice Roșu-Ionuț, clasa a VI-a – Premiul III (categoria A 8, cu cea mai numeroasă participare – 12 concurenți); Carla Belen Roșu-Ionuț, clasa a X-a – Premiul II (categoria A 12, cea mai „dură” – cu două nominalizări la Gala laureaților); ansamblul la 4 mâini, Carla și Angi – Premiul I și un Premiu special pentru sonoritate; Maria Diana Neagoe, clasa a VIII-a – Premiul I; ansamblul la 4 mâini – Maria și fratele său, Emilian Daniel Neagoe, clasa a XI-a – Premiul I și un Premiu special pentru ansamblu, cu aplauze prelungite și nominalizare la Gala laureaților. Prezența elevilor noștri a lăsat o impresie deosebită; îi pot numi ”frățiorii mai mici” ai foștilor mei elevi: Amalia Szücs, Florin Berculescu, Ancuța Aprodu, Ioana Frățilă – Nichifor, Andrei Enoiu, Ramona Niculete, Miruna și Andrei Popescu, Liviu Diaconescu, Deborah Coancă. Pe lângă talent, muncă, seriozitate, prezența părinților profund implicați în devenirea copiilor, sunt factori fără de care succesul ar fi, practic, imposibil. Doar competiția și succesul asigură profesionalismul și continuitatea unei școli de artă.
Per aspera ad astra!”
Prof. dr. Mihaela Sanda Popescu