Patru blocuri noi de locuinţe pentru tinerii târgujieni

584

Construcţia a patru noi blocuri de tip ANL a fost demarată în urmă cu o lună de zile în cartierul Narciselor. În aceeaşi zonă, au fost realizate şi date în folosinţă tinerilor din municipiul Târgu-Jiu alte opt blocuri.

Reprezentanţii municipalităţii de la Târgu-Jiu dau asigurări că lucrările vor fi încheiate în termen de 15 luni de la demararea acestora. Valoarea investiţiei este de aproximativ 9 milioane de lei. “A început o nouă etapă a construirii de locuinţe pentru tineri în zona Narciselor, în cadrul programului derulat prin Agenţia Naţională de Locuinţe. Este vorba de construirea a patru noi blocuri cu un total de 80 de unităţi locative, extinzându-se în acest fel zona destinată construirii de locuinţe pentru tineri în perimetrul respectiv. Anterior, în acest perimetru, au fost realizate şi puse în funcţiune opt blocuri cu un total de 160 de unităţi locative, iar pe lângă cele patru blocuri care se execută în această perioadă au fost elaborate documentaţiile şi parcurse toate etapele pentru construirea în următoarea etapă a încă patru noi blocuri astfel încât, în final, vor fi asigurate 320 de unităţi locative”, a declarat şeful Serviciului Investiţii, Raul Chiriac.
În viitorul apropiat, Primăria Târgu-Jiu, îşi propune ca în vecinătatea blocurilor din cartierul Narciselor să fie realizate alte 50 de blocuri cu 1.000 de unităţi locative. “În perspectivă, tot în acest cartier, în vecinătatea amplasamentului respectiv, a fost preluată de către municipalitate de la unitatea militară o suprafaţă de 40 de hectare, unde în prezent se lucrează la planul urbanistic zonal care prevede realizarea a 50 de blocuri cu un total de 1.000 de unităţi locative şi alte obiective social-culturale, baze sportive, astfel încât zona să fie complet armonizată din punct de vedere funcţional”, a precizat reprezentantul municipalităţii.
Zona ANL-urilor din cartierul Narciselor este integral reabilitată de către primărie, realizându-se prin fonduri europene, cât şi de la bugetul local, întreaga structură, atât reţelele tehnico-edilitare, precum şi reţeaua stradală complet echipată.

santier blocuri (3)În iulie sunt gata blocurile sociale
Şi lucrările la cele două noi blocuri de locuinţe sociale din zona Ciocârlău sunt în toi, acestea urmând a fi încheiate la sfârşitul lunii viitoare. “Este vorba despre cele 64 de unităţi locative de tip locuinţe sociale, ce vor fi definitivate conform contractului, adică la sfârşitul lunii iulie şi, ulterior, vor fi repartizate către beneficiari. (…) cele două blocuri de locuinţe sociale au regim de înălţime subsol, parter şi trei etaje. Vorbim nu doar de 64 de unităţi locative, ci de toate dotările şi utilităţile tehnico-edilitare. Investiţia cuprinde pe lângă obiectivul de bază, şi amenajarea întregii zone, pornind de la reţelele tehnico-edilitare, precum şi asigurarea parcajelor, aleilor pietonale, accesul auto, loc de joacă pentru copii, spaţii verzi, iluminat public, dotările urbane. Valoarea investiţiei inclusiv cu sistematizarea pe verticală este de aproape 6 milioane de lei. Fondurile pentru această investiţie sunt atât guvernamentale, dar provin şi de la bugetul local. Lucrările au început anul trecut, la sfârşitul lunii martie”, a mai spus şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.