O explozie puternică a tulburat sâmbătă seara liniştea locatarilor din zona de sud a oraşului, deflagraţia având loc la subsolul unui restaurant al cărui patron a fost grav rănit. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, este Vasile Pinţa, localul său fiind situat în apropiere de blocurile turn de lângă Colegiul Naţional Spiru Haret.
Acesta a mers la subsolul clădirii pentru a aprinde flacăra la un aragaz, dar nicio clipă nu şi-a dat seama că încăperea este plină cu gazele provenite de la o butelie defectă. Aragazul nu era conectat la butelia respectivă, ci la reţeaua de alimentare, butelia fiind doar depozitată acolo. În momentul în care patronul a încercat să aprindă aragazul totul a sărit în aer. Cioburile au zburat până peste stradă, pe celălalt trotuar, două persoane fiind uşor accidentate şi ele, acestea refuzând tratamentul medical, menţionând că nu au probleme care să necesite internarea. Pinţa a fost, în schimb, serios rănit, deşi a reuşit să iese din subsolul clădirii pe picioarele sale. A suferit arsuri pe mâini, pe faţă şi la cap, la faţa locului venind echipe atât de la Pompieri, cât şi de la SMURD şi Ambulanţă. Medicii i-au acordat acestuia primul ajutor şi l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde, după mai bine de două ore, a fost luată decizia transferării sale la Bucureşti. O salvare la dus la aeroportul din Craiova, iar de aici un elicopter SMURD l-a preluat şi deplasat în capitală, la spitalul de arşi, medicii de aici urmând să afle dacă suflul exploziei i-a generat alte probleme la organele interne, probleme nedepistabile cu aparatura de la Târgu Jiu. Pompierii care au venit cu două maşini de intervenţie la localul cu pricina au trebuit să facă drum întors la unitate, explozia nefiind urmată de vreun incendiu. Gazele acumulate în subsolul clădirii au detonat pur şi simplu, după care nimic nu a luat foc. Pompierii confirmă faptul că gazele proveneau de la o butelie defectă, o anchetă fiind în curs pentru a stabili cauzele exacte ale producerii incidentului.
Gelu Ionescu