Păsărin şi Oprea nu au scăpat de copoi

535

Procurorii doljeni au dispus prelungirea măsurii de control judiciar pentru încă 60 de zile pentru Gheorghe Păsărin şi Dumitru Oprea, cei doi edili suspendaţi de la Primăria Bîlteni. Aceştia vor fi astfel obligaţi să rămână sub ochii poliţiştilor şi nu pot călca în primărie.

După ce au stat o lună de zile în arest la domiciliu, apoi s-au aflat 60 de zile sub control judiciar, primarul şi vicele suspendaţi de la Bîlteni, alături de ceilalţi inculpaţi în dosarul penal de evaziune fiscală, abuz în serviciu şi spălare de bani, vor trebui să dea cu „subsemnatul” încă 60 de zile la Poliţia Oraşului Rovinari. Agenţii de acolo sunt cei care se ocupă de punerea în aplicare a măsurilor dispuse de magistraţii de la Dolj de control judiciar asupra lui Gheorghe Păsărin şi a lui Dumitru Oprea. Alături de aceştia, mai sunt cercetaţi şi afaceriştii Ştefan Geamănu, Luminiţa Geamănu şi Bogdan Oarfă.
În continuare, edilii suspendaţi nu se pot întoarce la conducerea Primăriei Bîlteni şi nici nu au voie să ia legătura unii cu ceilalţi ori cu martorii din dosar. De asemenea, Păsărin şi Oprea trebuie să se prezinte regulat la Poliţia Rovinari conform unui program de supraveghere, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar, să nu exercite profesia, meseria şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele.

Lungan, încă viceprimar cu atribuţii de primar
La ora actuală, Primăria Bîlteni este condusă în continuare de pesedistul Nicolae Lungan, deşi în urmă cu câteva săptămâni, membrii Consiliului Local l-au desemnat pe consilierul liberal Deaconescu la cârma autorităţii locale. “Da, este tot domnul Lungan. Am înţeles că prefectul a atacat în contencios cele două decizii, adică cea de schimbare a lui Lungan şi cea de înlocuire a acestuia cu domnul Deaconescu. Deci, până la o decizie a instanţei, Nicolae Lungan rămâne viceprimar cu atribuţii de primar”, a declarat Dan Săftoiu, secretarul Primăriei Bîlteni.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here