Parcarea asfaltată în decembrie, reșapată!

949

Conducerea Primăriei Municipiului Motru a decis, în luna decembrie, să asfalteze, la lumina farurilor și la o temperatură cu minus, o parcare din zona Piața Nouă din municipiu, de lângă fostul sediu PDL, cu scopul de a o moderniza și de a elimina apa rezultată în urma ploilor, care băltea pe asfalt.
Cu toate acestea, la prima ploaie s-a format aici un mini heleșteu, mai mulți cetățeni mimând că pescuiesc, tocmai pentru a atrage atenția că această lucrare a fost făcută de mântuială. În urma mai multor reclamații s-a ales varianta spargerii lucrării în garanție pentru a se muta un cămin de preluare a apei, dar cum se vede în prezent nici acest lucru nu a rezolvat problema.
Astăzi, această parcare era tot plină de apă, de nămol, de gropi, dar cel mai dureros este că întreg asfaltul s-a măcinat, acesta fiind în perioada de garanție, iar nimeni nu ia nicio măsură în acest sens.

Cetățenii nu înțeleg cum se cheltuie, cu atâta ușurință, banul public, iar nimeni nu este vinovat și nu îl interesează de acest lucru. Toți așteaptă o minune de la organele abilitate, mai exact de la Curtea de Conturi, care și-a anunțat prezența, în mai, la Primăria Motru.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here