Parc vandalizat săptămânal. Edilitara: Astfel de incidente trebuie să dispară

932

Un parc din municipiul Târgu-Jiu, amenajat pe bani europeni, este vandalizat în fiecare săptămână. Potrivit reprezentanților Edilitara Târgu-Jiu, este vorba de părculețul de pe str. Tuşnad.
„În acest parc intervenim săptămânal pentru remedierea mai multor probleme, precum coşuri de gunoi sparte, bănci rupte, paviment distrus, piese lipsă din locul de joacă. Astfel de incidente nu ne fac cinste nouă şi trebuie să dispară. De aceea revenim cu rugămintea către dumneavoastră de a sesiza organele legii în cazul în care sunteţi martori la un astfel de caz de vandalism”, a anunțat Edilitara Târgu-Jiu.
Reprezentații societății spun că vor cere sprijinul poliției: „Vom cere sprijin Poliţiei Locale şi Poliţiei Municipale pentru realizarea unei campanii de prevenţie, pentru a putea diminua semnificativ numărul cazurilor de acest gen. Credem că dacă cei ce sunt responsabili cu astfel de activităţi vor cunoaşte consecinţele unei astfel de fapte, se vor gândi mai bine înainte să o producă“.
I.I.

2 COMENTARII

  1. Domnilor de la Primăria Tg-Jiu, monitorizați , supravegheați aceste parcuri/locuri de joacă cu camere de supraveghere. Municipiul Tg-Jiu este un oraș medieval și mă refer sălbăticia multora dintre locuitori, la lipsa reacției civice- nu va sesiza nimeni astfel de comportamente, dar și la lipsa camerelor de supraveghere, cu care sunt dotate orașe mai mici(Rovinari, Motru). La Tg-Jiu, nu se dorește ordine și liniște publică, nici identificarea infractorilor. Dacă sesizezi Poliția Locală, riști să te acuze de sesizare falsă, în cazul in care vandalii pleacă până ajung domnii polițiști. Un oraș necivilizat, o atmosferă execrabilă, greu de trăit într-un asemenea loc, cum este mahalaua Tg-Jiu, unde urlă muzicile aproape în fiecare noapte.PS: am mai scris un comentariu pe care l-ați cenzurat, eliminat, ca o publicație ,,liberă’’ ce sunteți. Era vorba despre balamucul creat de Primărie, cu concertele în aer liber, lângă locuințe, ceea ce este un abuz.La fel veți face și cu acest comentariu. La fel a făcut și Pandurul, tot o publicație ,,liberă’’, cu un alt comentariu al meu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here