Smiley cântă azi la Târgu-Jiu

1045

Târgujienii sunt așteptați în această seară, în Piața Prefecturii, la un spectacol de excepție susținut de unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din țară, Smiley.

„La ora 19:00 începe concursul «Miss Boboc 2022», care-i are în centrul atenției pe tinerii din învățământul liceal târgujian. Elevi, cadre didactice și părinți sunt așteptați, în număr mare, să-și susțină favoriții și să-i încurajeze pe concurenți, totul într-o atmosferă dominată de tinerețe și voie bună”, a anunțat primarul Marcel Romanescu.

Echipa de handbal, senioare, a CSM Târgu-Jiu va urca pe scena din centrul municipiului pentru a oferi mingi cu autografe spectatorilor. „Le vom aplauda pe fete pentru performanța remarcabilă de a promova în una din cele mai puternice ligi ale Europei – Liga Florilor. Evenimentul precede concertul susținut de Smiley și care va începe la ora 22:00. Vă așteptăm cu drag”, a mai spus primarul din Târgu-Jiu.

1 COMENTARIU

  1. Primăria ar trebui să organizeze astfel de evenimente ziua, nu noaptea. Sau în afara oraşului, departe de locuinţe. Autorităţile locale, cele care ar trebui să fie preocupate de respectarea liniştii publice, sunt cele care promovează hărmălaia şi dau un exemplu negativ celor care mereu organizează nunţi , botezuri etc., în aer liber şi ne fac viaţa un calvar. Practic suntem obligaţi să participăm la astfel de evenimente, ceea ce este nedemocratic şi necivilizat. În acest oraş, trăim în dictatura zgomotului şi a muzicilor de peste tot, o atmosferă de promiscuitate, de balamuc, cu efecte negative asupra sănătăţii noastre. În zilele astea de hărmălaie şi noaptea, ne scuteşte primăria de la serviciu sau pe elevi de la şcoală?! Ar trebui să ne respecte liniştea în locuinţele noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here