Panouri fotovoltaice, prin Programul ”Casa Verde”

2696

Programul ”Casa Verde” va suferi modificări, iar gorjenii își vor putea monta panouri fotovoltaice, în loc de panouri solare. Bugetul proiectului se află în dezbatere publică și este în valoare de 120 de milioane de euro. Reprezentanții Fondului de Mediu estimează că din luna noiembrie programul va fi pus în aplicare. Persoanele fizice din Gorj care doresc să își monteze panouri fotovoltaice vor primi 20.000 de lei de la stat. Panourile fotovoltaice captează energia solară și o transformă în energie electrică. Cei care dețin astfel de instalații vor putea deveni și producători de energie.Potrivit Ghidului de finanțare, scopul programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrarea surplusului în sistemul energetic național. Astfel, persoanele fizice vor putea să ceară de la stat până la 20.000 de lei, bani nerambursabili, pentru a-și instala acasă panouri solare fotovoltaice. Statul va acoperi până la 90% din costuri, însă nu mai mult de 20.000 de lei.Etapele programului sunt următoarele: publicarea pe pagina de internet a Autorității a informațiilor necesare demarării programului; validarea, încheierea contractelor cu instalatorii și publicarea listei acestora; înscrierea solicitanților, rezervarea sumelor aferente finanțării și aprobarea solicitanților; încheierea contractului de finanțare nerambursabilă; implementarea proiectului; decontarea sumelor solicitate de către instalatorii validați; monitorizarea beneficiarilor finali.
I.M.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.