Pandurii trăiesc periculos, după o nouă înfrângere pe ,,sintetic”

387

Pandurii este o echipă inconstantă şi fragilă, iar aceste lucruri s-au văzut din plin, sâmbătă, când formaţia noastră a fost învinsă de Daco Getica Bucureşti, scor 0-2. Antrenorului Adrian Bogoi îi este greu să mai scoată iepuri din joben, iar lipsa de experienţă a jucătorilor poate conta decisiv în a doua parte a sezonului. Este clar, de acum înainte, că fiecare meci va fi o finală pentru trupa gorjeană, iar salvarea de la retrogradare ar reprezenta o performanţă şi pentru unii jucători care trebuie să arate că au totuşi valoare de ligă secundă. Din păcate, sportivii muncesc în condiţii speciale, tocmai de aceea deznodământul rămâne o necunoscută. Daco Getica a avut prima oportunitate a meciului în minutul 23, când fostul atacant al gorjenilor, Philippe Nsiah, a trimis un şut periculos, dar care s-a dus puţin pe lângă stâlpul porţii lui Costache. În minutul 27 ,,s-a remarcat” şi celălalt portar al Pandurilor, Mihai Cotolan, care a văzut cartonaşul roşu, deşi era pe banca de rezerve. Goalkeeperul nu şi-a putut controla nervii şi a intrat pe teren, după ce Eugen Nica a avut o intrare periculoasă la fratele său geamăn. Oaspeţii au deschis scorul înainte de pauză, prin omul vizat de Cotolan, Nica, mijlocaşul transformând o lovitură de colţ executată de Muşat (`43). Pandurii a avut ceva mai multă creativitate în partea a doua a jocului, odată cu intrările lui Tudoran şi Raiciu, care i-au schimbat la pauză pe Trancă şi Popescu. Gazdele au împins jocul spre poarta bucureştenilor, dar amfitrionii au fost ocoliţi şi de şansă, Brînzan (`56) şi Blejdea(`71) lovind bara după două acţiuni la care portarul advers era bătut. Echipa lui Marius Baciu a închis confruntarea în minutul 78, când Raphael Stănescu a reluat sub bară centrarea lui Călinţaru. Finalul meciului a stat din nou în tensiune, portarul vizitatorilor, George Gavrilaş, fiind eliminat după ce i-a aplicat un cap în figură lui Blejdea, cel din urmă fiind sancţionat cu ,,galben” pentru fault în atac (`84). Pandurii nu a mai contat însă în ofensivă, echipa alb-albastră contabilizând a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu în 2019.

Bogoi, descumpănit:,,Toate echipele s-au întărit, dar noi nu”
Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, a lăsat să se înţeleagă după meciul de sâmbătă că situaţia este extrem de delicată, iar gorjenii vor avea nevoie de un mic miracol pentru a supravieţui. Tehnicianul a încercat să păstreze şi un ton optimist şi a declarat că este convins că vor veni şi victorii. Pandurii a adunat doar un punct în primele trei runde. ,,E o înfrângere grea, dar trebuie să ne aşteptăm şi la înfrângeri. Asta e situaţia, am jucat şi slab, mai ales în prima repriză, a doua repriză am mai avut câteva ocazii. Am spus de la începutul campionatului că dacă asta e componenţa lotului… Noi încercăm la fiecare etapă să luăm maxim, dar facem şi greşeli foarte multe, luăm goluri foarte uşor. Una peste alta este numai vina noastră, a celor care suntem aici, toţi, nu numai jucătorii, toţi care suntem la club. Nu ne pică bine această înfrângere, poate vor mai veni şi altele, dar cred că o să luăm şi puncte. A fost alta atitudinea lor la Mioveni, iar la acest meci au jucat slab”, a declarat principalul Pandurilor. Bogoi a mai spus că retrogradarea este o ameninţare reală şi pentru că echipa sa este printre puţinele care nu s-au întărit în iarnă. “Încercăm data viitoare să facem o echipă mai bună şi să pregătim jucătorii mai bine.
Nu mă interesează acum pe mine decât următoarea etapă, au plecat foarte mulţi, dar au venit foarte tineri în loc, asta e situaţia acum la Pandurii, nu avem ce face. Toate echipele s-au întărit, dar noi nu, încercăm să facem echipa pe parcurs. Emoţii am avut de la începutul campionatului, foarte mari emoţii am avut încă de când a început sezonul acesta. Am luat foarte multe puncte în tur, cu toate că şi atunci aveam o echipă nouă cu jucători foarte tineri”, a afirmat Bogoi.

Baciu, gânduri bune pentru panduri
După două eşecuri consecutive, Daco-Getica a reuşit să se impună la Târgu-Jiu, iar antrenorul Marius Baciu speră că ambele formaţii vor reuşi salvarea în acest sezon. Mai mult, omul care a condus şi Pandurii, ce-i drept pentru o perioadă foarte scurtă, a declarat că alb-albaştrii pot termina în primele opt. ,,Este o victorie foarte importantă, noi veneam după două meciuri foarte bune, chiar dacă nu am reuşit să scoatem puncte. Mă bucur foarte mult pentru acest succes, am întâlnit o echipă bună, dar cred că totuşi noi am condus jocul în prima parte, când puteam avea un avantaj chiar mai mare. În a doua parte şi ei au avut nişte situaţii să ne egaleze, până la urmă cred că e importantă victoria noastră, până la urma-urmei ne-am apropiat şi de Pandurii şi suntem acolo, ne luptăm până în ultima clipă. Sunt încrezător că vom reuşi salvarea, astăzi am arătat bine. După părerea mea şi noi, şi Pandurii, ne vom situa în primele opt”, a declarat tehnicianul.

Supăraţi pe portari
Cei doi portari eliminaţi, sâmbătă, i-au scos din sărite pe antrenorii lor, care îi ameninţă acum cu amenzi. Mihai Cotolan are oricum şanse mici să mai prindă primul 11 după gafele făcute, iar Bogoi a avut şi un avertisment pentru titularul din prima parte a sezonului. ,,O să fie suspendat şi amendat portarul Cotolan, trebuie să şi plătească pentru prostiile pe care le face, e valabil pentru toată lumea, nu numai pentru el”, a spus antrenorul.
Baciu a fost şi mai supărat pe Gavrilaş, care putea să-i bage pe panduri în meci după gestul său prostesc.,,La portarul nostru a fost lipsă de minte, la 2-0 nu se face aşa ceva, arbitrul a procedat corect. Se descalifică singur. E foarte complicat să te lase cineva cu degetul în gură când tu, ca echipă, munceşti un meci întreg. E inacceptabil, o să luăm măsuri”, a declarat tehnicianul bucureştenilor.

Pandurii Târgu Jiu – Daco- Getica Bucureşti: 0-2 (0-1)
Pandurii: Al. Costache – Nic. Cotolan, Rob. Gheorghe, Dănescu, Al. Vasilescu – Laur. Turdor (`65, Dodoi), Brînzan (cpt.) – Trancă (`45, Raiciu), Al. Vodă, Blejdea – P. Popescu (`45, Tudoran). Rezerve neutilizate: Mih. Cotolan (eliminat) – Draca, Rob. Bratu, Hery Kim. Antrenor: Adrian Bogoi
Daco Getica: Gavrilaş (eliminat în minutul 84, `87, Isvoranu), – Călinţaru, Cotigă, Motroc, Muşat (cpt.) – Eug. Nica, D. Cîrjan (`62, Mih. Stancu), Tudorică, Raph. Stănescu, Rob. Grecu – Nsiah (`72, Măd. Martin). Rezerve neutilizate: Rob. Neacşu, Bustea, I. Prodan, Rz. Prodan. Antrenor: Marius Baciu
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here