Pandurii, succes la final de pregătire

1128

Pandurii Târgu Jiu a încheiat seria amicalelor din această vară cu o victorie. Gorjenii s-au impus în deplasarea de la Horezu, împotriva Flăcării, cu 2-1. Marian Pleașcă și Ovidiu Rasoveanu au fost marcatorii gazdelor. Elevii lui Călin Cojocaru au înregistrat, până acum, în meciurile-test, patru victorii, două rezultate de egalitate și trei înfrângeri. Şi după acest joc, timișoreanul a avertizat că lotul nu este complet. ,,A fost un amical bun, cu toate că s-a disputat pe un gazon destul de dificil. Ca şi în celelalte meciuri, am început bine, am condus cu 2-0, dar ne mai trebuie jucători pentru că se vede că nu avem un lot corespunzător. Suferim foarte tare când facem schimbări”. Principalul Pandurilor a trimis pe teren, în prima parte a jocului, următoarea echipă: Iovicin – Pleaşcă , Robert Stancu, Gomes, Truşescu, Mihai Stancu, Robert Petre, Afrim, Mensah, Rasoveanu, Bebeto. În partea a doua a meciului au mai evoluat: Opriţa, Peia, Habet, Obeng, Ciutacu, Dumitrescu, Tănăsoiu, Patrick de Oliveira, Georgescu. Săptămâna se anunţă una de foc pentru panduri. Au două meciuri cu Viitorul Târgu Jiu. Miercuri, joacă în Cupa României cu echipa mare a Viitorului, iar peste câteva zile debutează în Liga 3 cu satelitul formaţiei lui Nicolae Sarcină. Călin Cojocaru a declarat că ar vrea victoria în ambele meciuri, dar a recunoscut că băieţii lui Cristian Lupuţ au un plus. ,,Ne interesează fiecare meci şi este important pentru noi să începem cu un rezultat pozitiv. Cu toate că ei au meciuri oficiale în picioare, vom face tot posibilul să câștigăm jocul. Debutul în Liga 3, sper să fie unul fericit. Luăm fiecare meci în parte, trebuie să câştigăm fiecare meci şi să promovăm. Dar, ca să atingem acest obiectiv, trebuie să aducem cel puţin încă 4 jucători. Sper ca până la debut să fie lotul format. Este o serie echilibrată cu adversari buni, printre care şi CSM Reşiţa. Este o serie foarte grea şi trebuie să muncim mult ca să ne atingem obiectivul dorit”, a spus timişoreanul. Din Seria 7 a Ligii 3 fac parte următoarele formaţii: CSM Reșița, Pandurii Târgu Jiu, CSM Deva, Gilortul Târgu Cărbunești, CSM Jiul Petroșani, Progresul Ezeriş, Aurul Brad, Voința Lupac, Viitorul Șimian, Viitorul Târgu Jiu 2.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here