Pandurii – Petrolul se vede la TV

1550

Meciul de la Târgu-Jiu dintre Pandurii şi Petrolul Ploieşti va fi transmis de televiziunile naţionale. Confruntarea va avea loc duminică, de la ora 11.00 şi va putea fi vizionată, live, pe Digi Sport 1 şi pe Telekom Sport 1. Chindia Târgoviște – Aerostar Bacău, Academica Clinceni – SSC Farul şi Energeticianul – Universitatea Cluj sunt celelalte partide transmise din runda cu numărul 22.“Am văzut că Petrolul a schimbat foarte mulţi jucători, a adus fotbalişti cu experienţă, dar eu am mare încredere în această echipă tânără a noastră”, a declarat directorul sportiv al pandurilor, Iosif Biro. “Ne dorim să luăm trei puncte în prima etapă, cu toate că avem în faţă un adversar extrem de puternic”, a spus şi antrenorul principal al formaţiei noastre, Adrian Bogoi. În această iarnă, Petrolul i-a achiziţionat pe grecii Chrysovalantis Kozoronis (26 ani, mijlocaş defensiv, ex Ergotelis) şi Georgios Sarris (29 ani, fundaş central, ex Hamilton Academical), Bogdan Rusu (28 ani, atacant, împrumut de la FC Hermannstadt), Robert Moldoveanu (19 ani, atacant, împrumut de la Dinamo), Alexandru Stoica (21 ani, mijlocaş, împrumut de la Viitorul), Florin Borţa (19 ani, fundaş, împrumut de la U Craiova), Ianoş Brînză (20 ani, portar, împrumut de la FC Botoşani), Cristian Puşcaş (25 de ani, mijlocaş, Dunărea Călăraşi), Edgar Malakyan (28 de ani, mijlocaş ofensiv, ex Zhetysu – Kazahstan), Cezar Lungu (30 de ani, portar, ex Dunărea Călăraşi) şi Dan Bucşa (30 de ani, fundaş, ex Concordia Chiajna).
Liga 2 |Programul etapei a 22-a:
Vineri, 22 februarie:
Chindia Târgoviște – Aerostar Bacău, de la ora 14:00
Sâmbătă, 23 februarie:
Luceafărul Oradea – ASU Poli Timișoara, de la ora 11:00
UTA Arad – Dacia Unirea Brăila, de la ora 11:00
Academica Clinceni – SSC Farul, de la ora 11:00
Sportul Snagov – Daco-Getica, de la ora 11:00
Balotești – Mioveni, de la ora 11:00
Metaloglobus – FC Argeș, de la ora 11:00
ACS Poli Timișoara – Ripensia Timișoara, de la ora 11:00
Energeticianul – Universitatea Cluj, de la ora 13:00
Duminică, 24 februarie:
Pandurii – Petrolul, de la ora 11:00
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here