Pandurii nu își permite să piardă jucători: Nu va pleca nimeni în această iarnă

1507

Antrenorul Pandurilor, Mario Găman, a creionat, în mare parte, programul de pregătire din această iarnă. Luni, formaţia-fanion a Gorjului se va reuni la Târgu-Jiu, iar alb-albaştrii vor disputa şapte-opt amicale până la revenirea partidelor din Liga 3. Deja, patru din adversari au fost fixaţi. Este vorba despre o colegă de serie, dar şi trei formaţii din judeţele învecinate. În total sunt stabilite şase meciuri de verificare, dar Găman ar vrea opt. ,,Așteptăm cu nerăbdare revederea cu băieții, le-am dat și un program de vacanță, un program de pregătire, de readaptare la efort. Reunirea am fixat-o pentru data de luni, 24 ianuarie. Am parafat până acum, șase meciuri de verificare. Vom juca o dublă cu Filiașiul, o dublă cu CSU Craiova 2, cu Viitorul Dăești și cu Gilortul Târgu Cărbunești. Mi-aș mai dori încă două partide, sper să ne ajute și vremea, terenurile, pentru că în perioada de iarnă este mai greu să dispuți un joc în condiții normale. Primul meci va avea loc sâmbătă, pe 29 ianuarie, cu satelitul Universității. În funcție de vreme, vom vedea dacă vom juca la Târgu-Jiu sau Craiova”, a declarat Găman. Principalul gorjenilor a mai spus că niciun jucător nu va părăsi echipa, mai ales că Pandurii are şanse mici de a mai transfera pe cineva în această iarnă. În acest moment, nu se pot face mutări din cauza litigiilor care există la FIFA. ,,Sperăm ca noul an să ne aducă rezultate mai bune, o nouă mentalitate și un joc plăcut. Trebuie să formăm o echipă greu de bătut, care să se lupte pentru atingerea obiectivului stabilit la începutul campionatului. Din discuțiile pe care le-am avut cu ei și cu conducerea noastră nu va pleca nimeni, toată lumea va rămâne pe loc”, a precizat antrenorul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here