Pandurii, loviți de soartă și Covid-19! Floroiu: Nu putem avea sărbători liniștite

1649

Pandurii Târgu Jiu încheie, pe teren, un an catastrofal din punct de vedere al rezultatelor. După ce a fost ciuca bătăilor în sezonul precedent, trupa gorjeană s-a chinuit să-și găsească o formulă care să-i ofere constanță și este pe ultimul loc și în actualul campionat. Evident, în aceste condiții, o victorie cu liderul FCU Craiova ar reprezenta o surpriză în ultimul meci al anului. Din păcate, gazdele au fost lovite și de noul coronavirus. Patru jucători ai gorjenilor, dintre care un titular obișnuit al ultimelor confruntări, au fost depistați pozitiv la testarea din 2 decembrie.,,Starea de spirit este bună, dar rezultatele testării nu sunt cum ne-am fi dorit. Avem 4 jucători depistați pozitiv cu Covid-19. Am discutat cu reprezentanții DSP Gorj, am trimis o adresă și așteptăm comunicatul de la ei. Jucătorii nu au intrat în contact, ei au avut liber după meciul de la Recea și la reîntoarcere au făcut testele. Nu se pune problema de contact direct. Băieții nu acuză simptome, am stat de vorbă cu ei și sunt foarte bine”, a declarat Camilian Floroiu, directorul sportiv al gorjenilor.Oficialul Pandurilor crede că jucătorii apți de efort pot suplini absența celor patru indisponibili, iar gazdele se pot bate de la egal la egal cu orice formație. Deși locul din clasament nu o recomandă, trupa lui Călin Cojocaru a avut meciuri strânse cu câteva echipe din plutonul fruntaș.,,Sunt pierderi destul de importante, dar avem un lot destul de numeros, cu jucători care au calități apropiate. Nu sunt mari diferențe între ei și cred că nu ar fi o problemă pentru jocul de sâmbătă. Jucăm cu locul 1, iar, din punctul meu de vedere, în jocurile pe care le-am avut cu echipele din plutonul fruntaș nu s-au văzut difrerențe atât de mari, și cred că putem să facem o figură frumoasă și să punem reale probleme liderului”, a mai spus Floroiu. Conducătorul clubului a admis că, indiferent de rezultat, la Pandurii sunt prea multe probleme ca sărbătorile să fie liniștite.,,Cu siguranță, orice victorie ne dă speranțe, iar minivacanța ar fi mai frumoasă. Totuși, sunt mult mai multe lucruri pe care trebuie să le punem la punct, iar aceste lucruri nu ne lasă să avem niște sărbători liniștite, așa cum ne-am dori noi”.

Vasilică, precaut înainte de joc
Aflat în izolare, antrenorul gorjean Dan Vasilică se simte mai bine după câteva zile în care a avut simptome specifice de infectare cu noul coronavirus. Principalul de la FCU a declarat că deplasarea de la Târgu Jiu va fi cea mai dificilă din acest sezon. Diplomat sau nu, interimarul trupei doljene crede că Pandurii ar trebui să fie mai sus în clasament, iar prestațiile din ultima perioadă sunt încurajatoare.
,,Va fi un meci extrem de dificil. Din ceea ce am văzut până acum, Pandurii a creat foarte multe probleme adversarilor. Au pierdut multe meciuri la limită, aşa că o să fie un meci aprig. Acolo sunt jucători tineri, dornici de afirmare, cu potenţial evident. Cred că o să fie cel mai greu meci al nostru. Atunci când întâlneşti un adversar care joacă la sânge, trebuie să reuşeşti să te mobilizezi la maximum. Sperăm să menţinem acel ritm de concentrare, să intrăm pe teren şi să câştigăm. Cred că valoarea lor este alta. Dacă ar fi avut condiţiile necesare, sunt convins că ar fi fost mult mai sus în clasament”, a declarat Vasilică. Cătălin Vaida și Sebastian Velcotă sunt principalele absențe din lotul Pandurilor pentru partida cu FCU. Meciul se joacă sâmbătă, de la ora 11.00 și nu va fi televizat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here