Pandurii joacă sâmbătă

1066

Meciul din etapa cu numărul 24, care le pune faţă în faţă pe Pandurii Târgu Jiu şi Daco Getica Bucureşti, se va disputa sâmbătă, 9 martie, începând cu ora 11.00. Microbiştii gorjeni sunt invitaţi să vină la stadion, mai ales că se anunţă temperaturi plăcute la jocul din această rundă, care nu va fi televizat. Fanii Pandurilor au putut urmări la TV meciul din prima rundă cu Petrolul Ploieşti, iar partida cu CS Mioveni a fost transmisă live pe facebook de clubul argeşean. Acum, suporterii pot vedea doar pe viu meciul cu Daco Getica, unul ce se anunţă extrem de important pentru formaţia noastră, având în vedere că elevii lui Adrian Bogoi nu au reuşit să obţină victoria în primele două etape din 2019. Ziua de sâmbătă programează cinci meciuri de la aceeaşi oră, opţiunea televiziunilor fiind CS Baloteşti – SSC Farul Constanţa. Ilfovenii sunt pe locul 17, în timp ce constănţenii pe 18. Interesant este că, posturile ce deţin drepturie ligii secunde au preferat să transmită acest meci în detrimentul unui derby al vestului între UTA şi ACS Poli, dar, probabil, decizia a fost luată pentru că formaţia din Timişoara nu are susţinerea galeriei mai numeroase, în ciuda faptului că ar deţine palmaresul. Duminică, înainte de Chindia – Petrolul, au loc alte două jocuri care vor fi televizate. De la ora 11.00 joacă Academica Clinceni şi Ripensia, în timp ce de la ora 13.00 se întâlnesc Luceafărul Oradea şi Universitatea Cluj.
Programul etapei a 24-a:
Sâmbătă, 9 martie, ora 11.00
Energeticianul – FC Argeş
Metaloglobus Bucureşti – CS Mioveni
Pandurii Târgu Jiu – Daco-Getica Bucureşti
CS Baloteşti – SSC Farul Constanţa – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Sportul Snagov – Dacia Unirea Brăila
UTA Arad – ACS Poli Timişoara
Sâmbătă, 9 martie, ora 15.00
ASU Politehnica Timişoara – Aerostar Bacău
Duminică, 10 martie, ora 11.00
Academica Clinceni – Ripensia Timişoara – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
duminică, 10 martie, ora 13:00
Luceafărul Oradea – Universitatea Cluj – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Duminică, 10 martie, ora 15.00
Chindia Târgovişte – Petrolul Ploieşti – DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV
Etapa a 25-a, neprogramată:
Sâmbătă, 16 martie, ora 11.00
UTA Arad – Luceafărul Oradea
ACS Poli Timişoara – Academica Clinceni
Ripensia Timişoara – Sportul Snagov
Dacia Unirea Brăila – CS Baloteşti
SSC Farul Constanţa – Pandurii Târgu Jiu
Daco-Getica Bucureşti – Metaloglobus Bucureşti
CS Mioveni – Chindia Târgovişte
Petrolul Ploieşti – Energeticianul
FC Argeş – ASU Politehnica Timişoara
Aerostar Bacău – Universitatea Cluj
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here