Pandurii îşi agravează situaţia după eşecul cu Chindia

1107

Gorjenii nu s-au speriat de rezultatele Chindiei şi au abordat cu determinare debutul partidei de pe terenul sintetic. Formaţia noastră a încercat să-i ţină departe de propria poartă pe vizitatori, iar prima ocazie a meciului a venit în minutul 7, când Blejdea a expediat un şut periculos, dar balonul a fost deviat şi a trecut puţin pe lângă vinclu. Din păcate, apărarea pandurilor a dat din nou chix în minutul 19, când Cherchez a fost pus la pământ de Gabriel Oiţă, iar arbitrul confruntării a arătat punctul cu var. Costache a apărat însă penaltiul lui Cherchez, iar pe contraatac Dodoi a fost aproape de a marca, dar a tras în blocajul apărătorilor adverşi (`20). Acelaşi Costache a avut o nouă intervenţie providenţială în minutul 42, când i-a suflat mingea lui Florea, care a ridiculizat defensiva gazdelor, dar nu l-a putut dribla şi pe portar. Finalul reprizei le-a aparţinut în totalitate elevilor lui Viorel Moldovan, dar scorul a rămas neschimbat după primele 45 de minute. Insistenţa oaspeţilor s-a materializat în partea secundă, iar Florea a marcat după un şut la colţul lung (`65). Peste alte trei minute, Liviu Mihai a majorat diferenţa după o lovitură de colţ, la o fază la care gorjenii au reclamat un fault la Trancă. Lejeritatea din apărarea Pandurilor nu a mai fost speculată de vizitatori, deşi Chindia a mai irosit şi alte oportunităţi prin Leca (`89) şi Liviu Mihai (`90+1). Chindia a urcat pe prima poziţie după succesul de la Târgu-Jiu, în timp ce Pandurii au un meci de ,,şase puncte”, duminică, împotriva Energeticianului.

Bogoi: ,,Am întâlnit cea mai în formă echipă”
După joc, antrenorul Adrian Bogoi a recunoscut diferenţa dintre cele două formaţii, dar a declarat că Pandurii va lupta până în ultima etapă pentru a rămâne în liga secundă.
,,Am făcut o primă repriză bună, cred că am întâlnit cea mai în formă echipă a campionatului, o formaţie în care se investeşte de trei patru ani de zile şi eu cred că locul lor este meritat. Au luat o opţiune importantă pentru Liga 1. Nu am putut să ne păstrăm jucătorii pe care noi i-am format, cred că altul era parcursul cu ei în teren. Ne gândim la etapele următoare, avem trei etape de foc, sperăm să venim cu puncte din meciul de duminică. E foarte greu când depinzi de alte rezultate. Încercăm să ne salvăm, dar avem o echipă foarte tânără, cu mulţi debutanţi”, a spus Bogoi.

Moldovan: ,,Am jucat foarte bine”
Antrenorul Chindiei, Viorel Moldovan, a declarat că echipa sa a meritat victoria, iar promovarea este aproape sigură. ,,Se vede Liga 1. Mai avem trei jocuri şi putem să promovăm cu două etape înainte de final. Totul depinde numai de noi. Am jucat foarte bine astăzi, am avut multe situaţii de a marca în prima repriză şi un penalti ratat. Jocul a fost la latitudinea noastră, până la urmă e important că am câştigat şi trebuie să fim concentraţi pe acest final de sezon”, a spus fostul internaţional român.

Pandurii Târgu Jiu – Chindia Târgovişte 0-2 (0-0)
Pandurii: Al. Costache – Oiţă, D. Ciobanu (`78 Măicăneanu), Rob. Bratu, Al. Vasilescu – Trancă (`71 Dănescu), Raiciu – Tudoran (cpt.), Dodoi, Blejdea (`86 Du-Ho Kim) – P. Popescu. Rezerve neutilizate: Al. Opriţa – Rob. Gheorghe, Şendroiu, Dinu-Ivănescu. Antrenor: Adrian Bogoi.
Chindia: Aioani – Martac, Leca, Bg. Şandru, D. Panait – Raţă (`76, Dumitraşcu), A. Mihaiu (`46), Liv. Mihai, Novac – D. Florea, Cherchez (cpt.) (`46, Cr. Neguţ). Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – Andr. Şerban, C. Dinu, Val. Alexandru. Antrenor: Viorel Moldovan.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.