Pandurii a spart gheaţa! Gorjenii, victorie la Metaloglobus

1355

Pandurii Târgu Jiu a obţinut primul succes al sezonului. Elevii lui Adrian Bogoi s-au impus în deplasarea de la Metaloglobus, după ce Nicolae Cotolan a marcat unicul gol al partidei în minutul 80. Reuşita fundaşului de bandă a venit după un contraatac purtat de Paul Chiş. Până la gol, oaspeţii au mai periclitat poarta adversă prin Rasoveanu (`3), lovitură de cap din 6 metri, şi Takahashi (`32) al cărui şut s-a dus alături.
Antrenorul Pandurilor a declarat că victoria vizitatorilor a fost meritată, iar trupa gorjeană trebuia să aibă o linie de clasament mai bună, având în vedere jocul prestat în ultimele trei-patru runde.
,,Este un rezultat foarte bun pentru noi, după aspectul jocului am meritat cele trei puncte. Am jucat din minutul 1 până în minutul 90, am crezut în şansa noastră. Le-am pus destule probleme, am avut câteva ocazii chiar din prima repriză.
Am întâlnit un adversar valoros, şi individual, şi colectiv, care venea după 4-5 victorii. Ultimele trei meciuri le-am făcut destul de bune, şi consider că am luat puţine puncte după jocul prestat, dar a venit această victorie şi sperăm în continuare să mergem pe aceeaşi linie. Avem jucători tineri şi foarte tineri. A dat Cotolan gol, normal că mă aştept la reuşite de la toţi jucătorii din teren”, a declarat Adrian Bogoi. După această rundă, Pandurii este pe locul 18, cu 5 puncte acumulate.
Cătălin Pasăre

Metaloglobus Bucureşti – Pandurii Târgu-Jiu: 0-1
Stadion: Metaloglobus (Bucureşti);
Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Asistenţi: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) şi Cosmin Bojan (Târgu Mureş); Rezervă: Dragoş Pîrîu (Curtea de Argeş); Observatori: Dan Jiga (Bistriţa) şi Ştefan Stana (Bucureşti).
Metaloglobus: Nedelcovici – Iul. Ciubotaru, Fl. Plămadă, D. Lung, Al. Coman – Sota Mino, Andr. Lungu – Ciocâlteu, Ov. Herea (cpt.), R. Chiriac – Cl. Herea. Rezerve: Gavrilaş – L. Cazan, Stoianovici, Starîş, Ionică, Ghenovici, Duminică.
Antrenor: Marius Măldărăşanu
Pandurii: Mih. Cotolan – P. Chiş, Oiţă, Vişan, Vasilescu – Lu Yuefeng, Trancă – Hery Kim (Nic. Cotolan), Takahashi (Unguru), Rasoveanu (Nichifor) – P. Popescu. Rezerve: Iul. Dinu – Erhard, Rob. Bratu, I. David.
Antrenor: Adrian Bogoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here