Pandurii a pierdut amicalul cu Horezu

833

Elevii lui Adrian Bogoi au suferit prima înfrângere din jocurile de pregătire. După succese cu Deva (2-1) şi Filiaşi (1-0), trupa gorjeană a fost învinsă la Vâlcea de către Flacăra Horezu, scor 2-0. Meciul s-a disputat tot pe o suprafaţă sintetică, pentru această confruntare fiind aleasă arena din Zăvoi. Florin Cioablă, în minutul 30, şi Ionuţ Gonzales Neamţu (minutul 75) au punctat pentru echipa considerată gazdă. Pandurii s-au confruntat cu mari probleme de lot la acest joc amical. Ciobanu, Şendroiu, Dodoi şi Măicăneanu nu au putut face deplasarea din cauza accidentărilor, iar Raiciu şi Blejdea au fost lăsaţi acasă, fiind răciţi. Căpitanul Denis Brânzan nu a putut juca pentru că oficialii clubului nu i-au achiziţionat nici până acum masca de protecţie, iar Bogdan Dănăricu nu şi-a revenit după o lungă perioadă de inactivitate. Din păcate, un alt fotbalist al pandurilor, Robert Lică, a suferit o accidentare serioasă în timpul jocului şi a fost scos cu ambulanţa de pe teren. La meciul disputat la Vâlcea a asistat şi principalul creditor al clubului, Marin Condescu. Adrian Bogoi a început jocul cu următoarea formulă: N. Cotolan – M. Cotolan, Gheorghe, Dănescu, Almic, Tudor, Trancă, Vodă, Tudoran, Popescu, Vasilescu. Au mai jucat: Opriţa, Lică, Cristea, Milos Draca, Hery Kim, Rasoveanu, Lupuleţ şi Safta. Pandurii mai au programate două partide amicale cu CSU Craiova 2 şi FC U 1948.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here