Palmaresul Festivalului „Sara pe deal” de la Ţânţăreni

1263

Consiliul Local şi Primăria Ţânţăreni, alături de Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, au organizat duminică, 25 iunie, la Ţânţăreni, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului de romanţe, cântec şi joc popular „Sara pe deal”.
Festivalul s-a desfăşurat pe trei secţiuni, la fiecare dintre acestea fiind acordate premii şi menţiuni.
Astfel, la secţiunea „romanţe”, premiul I a revenit tânărului Eusebiu Copaci. Premiul II a fost obținut de Melinda Mitran, iar premiul al III-lea de Giulia Fudulache.
La secţiunea „solişti vocali folclor”, premiul I a revenit anul acesta soliștilor Eusebiu Copaci din Târgu Jiu și Miruna Băluțoiu din Baia de Fier. Premiul II a fost câștigat de către Andrei Ivan și Daniel Andrei. Premiul III a ajuns la Iuliana Cernea și Fabiana Bunea.
La secţiunea „dansuri populare”, premiul I a revenit formaţiilor de dansuri populare Ansamblul „Petrolul” Țicleni și Ansamblul „Bordeiașul” din Bechet. Premiul II a fost adjudecat de formaţiile de dansuri populare Ansamblul „Doina Jilțului” din Drăgotești și Ansamblul „Gilortul” din Târgu Cărbunești.
Premiul al III-lea a fost obținut la această ediție de către Ansamblul „Oltețului” din Sinești și Ansamblul „Liviu Dafinescu” din Baia de Fier.
„Premiul special a fost obținut de Andrei Ciotor și Cosmina Hîrjovescu. De asemenea, premiul special a fost obținut de Maria Cantoriu și Delia Andreea Joiță. Acest premiu a fost redistribuit de la secțiunea romanțe la secțiunea soliști vocali”, au anunțat organizatorii.
Membrii juriului Festivalului „Sara pe Deal” au fost Andreea David, Marian Stelea, Roxana Calotescu și Adrian Radu, iar președintele juriului a fost solista de muzică populară Emilia Drăgotoiu Nanu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here