Orban: Vom renunța la energia pe cărbune. Reacție: Soarta CEO este aproape pecetluită

1944

Premierul Ludovic Orban a anunțat că se va renunța la energia pe cărbune, aducând în discuție fondurile care vor fi alocate României în contextul Pactului verde european (Green Deal), de reducere a poluării. Liderii politici din Gorj, în special cei ai opoziției, au reacționat dur la aceste afirmații.

Premierul Orban a explicat că principalele direcții unde vor merge banii de la Comisia Europeană vor fi la infrastructura mare și în zona energetică. „Principala noastră direcție de utilizare a banilor va fi în investiții publice, o spun de acum, investiții în infrastructura de transport, investiții în infrastructura energetică. Gândiți-vă că vine Green Deal-ul peste noi, noi va trebui, clar, să renunțăm la producția energiei electrice pe cărbune, va trebui să creștem eficiența energetică, randamentele și pe capacitățile actuale care lucrează pe gaz. E nevoie de proiecte ample de investiții în domeniul energiei, pentru că riscăm să alunecăm dintr-o țară net exportatoare de energie electrică, să ajungem să depindem de importuri în materie de energie electrică”, a precizat Orban, la Digi 24. El a vorbit și despre trecerea centralelor CE Oltenia pe gaze.

„Plan ucigaș”
Declarația lui Orban a stârnit reacții aprinse în Gorj. Soarta Complexului Energetic Oltenia este aproape pecetluită, ultimele declarații ale premierului Ludovic Orban anunțând, de fapt, dezastrul economic ce va cuprinde Gorjul, dacă lignitul va fi înlocuit cu gazele, susține senatorul PSD de Gorj, Florin Cârciumaru.
„În cei aproape patru ani de mandat ca senator de Gorj, am fost receptiv la toate solicitările administrației companiei în materie legislativă și am inițiat și susținut proiecte, care să mențină locurile de muncă și activitatea CE Oltenia. Este regretabil că tocmai guvernul român de acum dorește să pună lacătul termocentralelor pe lignit, acolo unde lucrează mii de oameni pentru a asigura traiul propriilor familii. Sper ca și ceilalți parlamentari de Gorj, dar și cei din județele vecine, unde CE Oltenia își desfășoară activitatea, să ia atitudine împotriva acestui plan ucigaș început de Guvernul PNL!”, a precizat Cârciumaru.
Și deputatul Mihai Weber, liderul PSD Gorj, a avut o reacție asemănătoare. „Eu personal, ca și parlamentar de Gorj, voi folosi toate pârghiile legale pentru a opri acest plan al Guvernului PNL, de distrugere a Complexului Energetic Oltenia. S-au gândit vreo clipă cei din PNL ce vor face zecile de mii de angajați ai companiei și ai firmelor care depind de Complexul Energetic Oltenia?”, spune Weber.

Dispar mii de locuri de muncă
Și liderul de sindicat Manu Tomescu, de la Rovinari, a reacționat. „Este pentru prima dată când un prim-ministru al României declară că va renunța la producția energiei pe cărbune! Tot atât de clar ar trebui să ne spună și ce măsuri sociale și economice va lua Guvernul României, în contextul zecilor de mii de locuri de muncă care vor dispărea în urma renunțării la producerea energiei electrice pe bază de cărbune”, a spus Tomescu.
Fondul de Tranziție Justă este destinat zonelor care vor fi cele mai afectate de „Green Deal”, programul prin care UE ar urma să devină neutră climatic până în 2050.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here