Primăria Municipiului Târgu-Jiu aduce la cunoștință cetățenilor programul de circulație al mijloacelor de transport în comun aparținând Transloc SA, în perioada vacanței de vară, respectiv 18 iunie 2018-7 septembrie 2018. Pe traseul principal 9 Mai – Artego, frecvența de circulație, în intervalul 05:25-18:45, va fi de 16 minute în loc de 13, iar în intervalul 18:45 -22:41 va fi de 20 de minute. Ultima plecare de la Artego este la ora 23:20, iar din 9 Mai 00:01. Pe traseele 9 Mai – Bârsești și 9 Mai – Preajba au fost eliminate câte 6 curse. 9 Mai – Vărsături – Preajba rămâne neschimbat. De asemenea, pe traseul 9 Mai – Iezureni – intersecție Curtișoara au fost eliminate 3 curse, pe 9 Mai – Slobozia – Ursați a fost eliminată o cursă, iar pe traseul Romanești – Artego – Preajba a fost eliminată o cursă. Cursele eliminate de pe traseele laterale sunt cele utilizate de elevi în perioada anului școlar. “Transloc SA menționează că, în cazul în care pe unele dintre rutele eliminate există solicitări din partea cetățenilor, acestea vor fi reintroduse. Noul program de circulație a fost afișat în toate stațiile de urcare-coborâre, dar și în mijloacele de transport în comun”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
I.M.