Olandezii de la Ajax Amsterdam, interesaţi de fotbaliştii gorjeni

1188

Primarul municipiului Târgu- Jiu, Marcel Romanescu, a avut la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire cu Sander Van Stiphout, director în cadrul Clubului Ajax Amsterdam. Olandezii au una dintre cele mai puternice academii din lume şi sunt interesaţi şi de materia primă din oraşul lui Brâncuşi. Andreea Ogăraru, soţia fostului ,,lăncier” George Ogăraru şi Adrian Cefalan, director de investiții în cadrul Companiei Naționale de Investiții, au fost alături de edil. ,,Purtăm discuții referitoare la viitoarea colaborare dintre Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Clubul Ajax Amsterdam. Partea olandeză este foarte interesată să lucreze cu noi, mai ales că avem un stadion nou, foarte modern, dar și sportivi foarte talentați, cu rezultate extraordinare. Nu sunt excluse nici discuțiile referitoare la Clubul Pandurii. Este echipa noastră de suflet și implicarea unui club de acest nivel ne-ar putea întări speranțele de a vedea, din nou, o echipă a noastră, puternică, jucând la Târgu-Jiu”, a declarat Marcel Romanescu. Primarul a mai spus că vrea să pună umărul la relansarea sportului gorjean.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here